-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:13
No menu items!

Studiu: 74% din companiile din România utilizează reţelele sociale pentru promovare, vânzare sau recrutare

spot_img

În 2015, 74% din companiile din România au utilizat reţelele de socializare pentru promovarea companiei și au declarat că plănuiesc să le utilizeze în continuare, potrivit studiului ”Social media şi mediul de afaceri românesc 2015”, publicat de compania de consultanță EY România.

De asemenea, 21% dintre respondenƫi au afirmat că utilizarea reƫelelor de socializare face parte din strategia de comunicare a companiei, în creștere cu două procente faƫă de 2014.

Studiul s-a bazat pe răspunsurile date de 270 de reprezentanţi ai unor companii din diverse industrii din România cu privire la modul în care acestea abordează marketing-ul prin intermediul reţelelor de socializare şi impactul pe care acest tip de marketing îl are în prezent în activitatea lor.

Platformele preferate:

  • Facebook – 92% (93% la nivel global)
  • LinkedIn – 75% (71% la nivel global)
  • YouTube – 37% (55% la nivel global).

În România, se constată creșteri semnificative ale utilizării LinkedIn (+14% faƫă de 2014), YouTube (+8% faƫă de 2014) și Twitter (+8% faƫă de 2014).

Print

Date relevante:

  • Cel mai mare procent de respondenţi (23%) folosește rețelele de socializare pentru activități de promovare, pe care le utilizeazǎ de 2-3 ani. 20% dintre respondenţi declarǎ cǎ au ȋnceput utilizarea reţelelor sociale recent, ȋn ultimii 2 ani.

Print

  • Peste jumătate dintre companii (58%) alocă până la 5 ore săptămânal pentru comunicarea pe reţelele sociale, în timp ce 20% alocă între 6 şi 10 ore săptămânal – procente asemănătoare cu cele înregistrate în 2014.
  • Frecvența de utilizare a rețelelor de socializare a scăzut semnificativ. În 2015, doar 36% din respondenți au declarat că utilizează social media zilnic, cu 5% mai puțin decât în 2014 și 13% mai puțin față de 2013. Cresc însă procentele celor care utilizează social media o dată la 2-3 zile, de la 15% în 2013 și 23% în 2014, la 28% în 2015. De asemenea crește frecvența utilizării săptămânale a comunicării prin social media, de la 22% la 23%. Zona de rezistență a celor care utilizează social media o dată la câteva luni a scăzut de la 9% în 2014 la numai 3% în 2015.  
  • Chiar dacă în scădere (de la 51% în 2014 la 46% în 2015), departamentul de marketing își menține locul în topul departamentelor care se ocupă de rețelele de socializare. Totuși, un procent semnificativ de 28% spun că nu au un departament în cadrul firmei care se ocupă de comunicarea prin rețelele de socializare. La polul opus, există și firme în care de această activitate se ocupă un departament special dedicat comunicării prin rețelele sociale (12%).
  • Tot mai mulți respondenți (în creștere de la 64% în 2014 la 75% în 2015) spun că își administrează singuri campaniile pe rețelele de socializare și tot mai puțini apelează la servicii externe (în scădere de la 14% în 2014 la 6% în 2015). Totuşi, 46% dintre companii spun că externalizează partea de design și dezvoltare, 23% externalizează partea de creare de conținut, iar câte 16% externalizează cercetarea de piață și relațiile publice (PR). Partea de strategie este externalizată de numai 10% dintre companii, în timp ce actualizarea statusurilor este ținută in house de 90% din firme.
  • 91% dintre respondenƫi declară că utilizarea reƫelelor sociale le oferă un avantaj competitiv faƫă de companiile care nu folosesc reƫele sociale. În topul ariilor de utilizare rămân marketing-ul, vânzarea și recrutarea. Creșteri semnificative oferă networkingul (48% dintre respondenƫi, +13% faƫă de 2014) și analiza competitivă (21% dintre respondenƫi, +6% faƫă de 2014).
  • Creșterea notorietății și expunerii în piață rămân cele mai importante beneficii ale utilizării rețelelor sociale; 53% dintre respondenți vorbesc despre generarea de oportunități de vânzare și 37% dintre respondenți afirmă că utilizarea mediilor sociale au produs o creștere efectivă în venituri (+3% față de 2014). Aproape jumătate dintre respondenți apreciază fidelizarea clienților prin folosirea rețelelor sociale.
  • 64% dintre respondenți consideră că generarea de oportunități de vânzare în cadrul rețelelor sociale este eficientă, iar 30% sunt indeciși referitor la acest lucru. 59% dintre respondenți declară că influențează prospectarea și identificarea oportunităților de vânzare prin intermediul reƫelelor sociale, 41% declară că pot precalifica oportunităƫile prin colectarea de informaƫii și 35% pot susƫine ofertarea prin discuții și demonstrații online despre produsele sau serviciile ofertate. La polul opus, 18% dintre companii spun că nu utilizează rețelele de socializare în procesul de vânzare, un procent mai mare decât cel înregistrat în 2014.
  • Utilizarea rețelelor sociale pentru recrutarea de personal se menƫine la cote ridicate, topul fiind condus de industria financiar-bancară, cu 56% dintre respondenƫi. Instituƫiile financiar-bancare semnalează și utilizarea reƫelelor sociale pentru îmbunătăƫirea brandului de bun angajator (56%). Pe de altă parte 75% dintre respondenƫii din turism și 70% dintre respondenƫii din comerț utilizează reƫelele sociale pentru fidelizarea clienƫilor.
  • În top 3 în funcție de tipul de conținut oferit followerilor sunt: informațiile despre produsele și serviciile companiei (77%), informațiile despre companie – istoria companiei, testimoniale ale clienților existenți, evenimente (66%), și informații despre campanii, promoții, vânzare directă sau indirectă (52%). Mediile sociale sunt folosite din ce în ce mai mult în zona recrutărilor de personal (37% în 2015, faƫă de 35% în 2014).
  • 17% dintre companiile respondente spun că nu își întreabă follower-ii de pe rețelele sociale în legătură cu cerințele lor față de produsele și serviciile oferite (un procent în creștere faƫă de anul trecut). 33% declară că își implică follower-ii și acționează conform feedback-ului obținut. Majoritatea respondenƫilor intenționează să țină cont în viitor de părerea consumatorilor exprimată în mediile sociale, ceea ce indică o tendință de normalizare a relației dezvoltate cu consumatorii sociali, care își formează deciziile de achiziƫie în mediul online.
  • 52% dintre respondenƫi au investit sub 1.000 de euro în promovarea prin intermediul rețelelor sociale în ultimul an, 10% au investit între 1000 și 3000 de euro, în timp ce 23% au investit mai mult de 3000 de euro pentru promovarea în social media. 15% dintre respondenți afirmă că nu știu cât au investit companiile lor în promovarea companiilor lor prin social media în ultimul an, ceea ce sugerează că promovarea prin rețele sociale nu este ȋntotdeauna o strategie la nivel de organizație, iar bugetele sunt distribuite la nivelul mai multor departamente.