-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:27
No menu items!

”Electorata” vizează salariile sau pensiile de cel mult 2.000 de lei brut

spot_img

Schema de deducere a creditelor bancare se referă doar la persoanele care desfășoară activități dependente și la pensionari și este de cel mult 900 de lei pe lună

bani ghiseu

Guvernul propune, printr-un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), ca ”electorata” să vizeze doar salariile și pensiile de maximum 2.000 de lei brut, restructurările împrumuturilor fiind permise până la 1 ianuarie 2016.

Astfel, se propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor pentru persoanele fizice care desfăşoară o activitate dependentă şi care realizează venituri din salarii, la funcţia de bază,  în sensul acordării unei deduceri speciale lunare pentru credite restructurate ce va fi luată în calcul la stabilirea bazei impozabile.

”Pentru a beneficia de deducerea specială lunară pentru credite restructurate, contribuabilii respectivi  trebuie să realizeze venituri brute din salarii prevăzute la art. 55 altele decât alin. (2)-(4), la funcţia de bază sau venituri brute din pensii de până la 2.000 lei , inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea”, se explică în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă.

Astfel, deducerile nu vor fi aplicate şi pentru alte forme de venituri, altele decât cele obţinute din activităţi dependente, din funcţia de bază. În plus, schema fiscală este opţională și pentru împrumutat, și pentru bancă.

Restructurarea poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei pe lună.

Obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului şi procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF.

Prin aplicare schemei, Finanţele estimează un minus de încasări din impozitul pe venit de 975 milioane lei în 2016 şi 1,01 miliarde lei în 2017.

În urmă cu două luni, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, afirma că ordonanţa de urgenţă privind schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei nu se regăseşte printre atribuţiile sale, fiind o problemă de politică fiscală.

Ulterior, BNR a răspuns printr-un comunicat în care susţinea că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei a fost concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, invocând ca semnificativ în acest sens un articol publicat de Voinea pe site-ul Financial Times.

C.C.