-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:16
No menu items!

Șova despre un eventual litigiu cu Gabriel Resources: Statul român se va afla într-o poziție foarte dificilă

spot_img

Șova despre un eventual litigiu cu Gabriel Resources: Statul român se va afla într-o poziție foarte dificilă

Dan Șova, ministrul delegat pentru Marile proiecte, a afirmat joi că România se va afla într-o ”poziție foarte dificilă”, în cazul unui litigiu internațional declanșat de o eventuală respingere a proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană.

”Problema noastră mare este că, atunci când luăm în considerare pretențiile unui investitor, Gabriel Resources este listată pe Bursa de la Toronto și toate planurile de afaceri sunt avizate, ceea ce pentru noi este oarecum dificil”, a spus Șova, într-o conferință de presă, la sediul Parlamentului.

Potrivit datelor publice, Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation, a cheltuit deja 550 de milioane de dolari pentru prospecțiuni, infrastructură și mediu. Planul de afaceri prevede încasări de 2,7 miliarde de de dolari pentru principalul investitor.

Pe baza acestor cifre, statul român s-ar judeca la Centrul de Arbitraj al Camerei Industriilor de la Viena, instanța stabilită pentru litigii în contractul comercial.

”În măsura în care ar exista un litigiu contra statului român, evident că ne vom apăra în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti aceste despăgubiri, dar există un potenţial pericol”, a declarat premierul Victor Ponta, în aceeași conferință de presă.

Șeful Executivului a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, o serie de elemente din licenţa de exploatare emisă de Guvern în 1999 în cazul proiectului Roşia Montană, precizând că este secretizată la nivel „confidenţial” păstrându-şi acest caracter în baza deciziilor instanţelor.

C.C.