2.1 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 13:34
No menu items!

Șomajul, în scădere față de anul trecut

spot_img

Rata şomajului a fost de 7,1%, în august 2012, în creştere cu 0,1% faţă de luna anterioară, dar în scădere de 0,4 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2011, informează Institutul Naţional de Statistică (INS)

INS afirmă că numărul şomerilor cu vârste între 15 şi 74 ani de ani, estimat pentru luna august din anul current, este de 692.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă, când se înregistraseră 694.000 persoane, dar şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (729.000).

În ceea ce priveşte evoluţia numărului de şomeri împărţiţi pe sexe, ponderea bărbaţilor este mai mare cu 1,1% faţă de cea a femeilor, valorile fiind 7,5% în cazul persoanelor de sex masculin, respectiv 6,4% în cazul celor de sex feminin.

Totodată, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,8% pentru luna august 2012, din care 6,2% în cazul bărbaţilor şi 5,1% în cel al femeilor.

În ansamblu, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august din acest an.

Şomerii înregistraţi sunt persoanele aflate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), şi care beneficiază de prevederile legislaţiei privind protecţia socială a şomerilor.

Conform definiţiei Biroului Internațional al Muncii, şomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care trebuie să îndeplinească simultan următoarele trei condiţii: să nu aibă un loc de muncă, să fie disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi să fi căutat activ unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Specialiștii apreciază însă că, pe lângă șomerii înregistrați, există multe alte persoane active, absente din statistici, care lucrează la negru în țară sau străinătate sau nu mai muncesc deloc.

Experții spun că statul pierde 18 miliarde de euro pe an din evaziunea fiscal rezultată din munca la negru.

Numărul românilor care munceau la sfârșitul anului trecut la negru depășea 2,3 milioane, adică circa o treime din totalul salariaților fata de 900 000 in 2008, potrivit unui raport întocmit de Consiliul Fiscal.

La sfârșitul lui 2011, în economie lucrau 6,647 de milioane de persoane. Conform raportărilor făcute de angajatori la Inspectoratele teritoriale de muncă, nu erau angajate decât 4,297 milioane de salariati, ceea duce la concluzia că 2,348 de milioane de oameni munceau la negru.