România avea, în luna august a acestui an, 744.000 de șomeri, în creștere atât față de luna iulie (734.000 de persoane fără un loc de muncă), cât și față de aceeași lună a anului trecut (693.000 de persoane). Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată însă că rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost de 7,5%, la același nivel cu cea din luna iulie, dar în creștere cu 0,6% față de august 2012.
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,7% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,2% pentru luna august 2013 (6,8% în cazul bărbaţilor şi 5,5% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2013.
În zona euro, rata șomajului a fost de 12%, nivelul fiind același cu cel din iulie. Și în UE s-a înregistrat aceeași rată ca cea din iulie, respectiv 10,9%.
În rândul statelor membre, cele mai mici niveluri ale acestui indicator s-au înregistrat în Austria (4,9%), Germania (5,2%), și Luxemburg (5,8%), iar cele mai mari în Grecia (27,9%) și Spania (26,2%).
Cosmina Croitoru