Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au votat, marţi, în adunarea generală, pentru revocarea judecătoarei Alina Ghica din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Cristian Pup, a declarat marţi că adunarea generală a judecătorilor din cadrul acestei instanţe a luat în discuţie revocarea Alinei Ghica din CSM. El a precizat că 37 de voturi au fost pentru, şase împotrivă şi trei nule.
Procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica a fost declanşată de judecătorii Curţii de Apel Cluj, iar această decizie a fost trimisă tuturor curţilor de apel din ţară, care se întrunesc, la rândul lor, în adunări generale, ultimele fiind convocate pentru săptămâna viitoare. După ce adunările generale ale curţilor de apel se întrunesc şi iau o decizie în acest caz, rezultatele vor fi centralizate de către Curtea de Apel Cluj, cea care a declanşat procedura de revocare şi care va transmite rezultatele votului către Consiliu. Potrivit legii, CSM are la dispoziţie 15 zile pentru a lua act de deciziile curţilor de apel care s-au pronunţat privind revocarea.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.
Până acum, 13 curţi de apel au votat pentru revocarea judecătoarei Alina Ghica, întrunind astfel numărul legal de voturi pentru îndepărtarea acesteia din CSM.
R.D.