2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:52
No menu items!

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență a demisionat

spot_img

ion-burlui

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, a demisionat, miercuri, ca urmare a situaţiei privind intervenţia în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Șeful IGSU, colonelul Ion Burlui, preciza, miercuri, pentru AGERPRES, că nu-și impută nicio vină în cazul accidentului aviatic din Cluj, dar că îl „doare sufletul” că incidentul s-a soldat cu victime și că nu așteaptă ca cineva să-i ceară demisia pentru că și-o poate depune singur.

Sunt în măsură să adopt cu demnitate orice măsură. Nu aștept să mi-o ceară cineva (demisia – n.r.), pentru că sunt în măsură să o depun singur. Eu nu îmi imput nimic. Noi nu putem decât să vorbim de lege, nu pe lângă lege. Mă refer la Legea 741/2008 referitoare la modul în care se manageriază accidentele aviatice civile. Important este să fie luată o măsură în favoarea oamenilor aflați în situații de urgență. Pe mine mă doare sufletul că sunt victime așa cum a fost și cazul cu acei șase oameni căzuți cu mașina în canalul Dunăre — Marea Neagră, așa cum a fost și cu colegul nostru de la Fetești.

Ion Burlui

inspector general IGSU

R.D.