2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Ședință solemnă în Senat, pentru aniversarea a 150 de ani de activitate

spot_img

Traian Băsescu nu a fost invitat la ceremoniile ocazionate de 150 de ani de Senat

senat

Senatul va aniversa, marţi, 150 de ani de activitate printr-o şedinţă solemnă a plenului, programată să înceapă la ora 10.30. La eveniment au fost invitaţi cei doi foşti preşedinţi ai României, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, premierul Victor Ponta, foştii preşedinţi ai Senatului, membri ai Guvernului, principesa Margareta, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Academiei Române, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe.

Atât premierul, cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, principesa Margareta, precum şi liderii grupurilor parlamentare vor susţine discursuri consacrate activităţii Camerei superioare a Parlamentului.

Președintele Traian Băsescu nu a fost invitat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 150 de ani de existență a Senatului, prin decizia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta din urmă a precizat că decizia de a nu-l invita pe șeful statului la ședința solemnă a fost luată pentru a nu crea un moment penibil, având în vedere faptul că Traian Băsescu a militat constant pentru Parlament unicameral.

Potrivit programului, şedinţa solemnă ar urma să se încheie la ora 13.30.

D.M.