-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:37
No menu items!

Ziua Națională aduce prima ninsoare în București

spot_img

Meteorologii anunţă că, de Ziua Naţională, la Bucureşti vor fi precipitaţii mixte: ploi şi, temporar, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 1-2 grade Celsius. La Alba Iulia, maximele vor fi uşor mai ridicate, în jurul a 5-6 grade C, cerul va fi noros, iar dimineaţa va fi ceaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru ziua de 1 Decembrie.

Potrivit ANM, la Bucureşti, nebulozitatea va fi persistentă şi vor fi precipitaţii mixte – ploaie, iar temporar lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări în timpul zilei, când va atinge viteze de 35-40 kilometri pe oră. Temperatura nu va avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului, astfel că maxima va fi de 1-2 grade C, iar cea minimă va fi de 0-1 grad C.

La Alba Iulia, pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros, însă dimineţa vor fi condiţii de ceaţă. Seara şi noaptea cerul va deveni noros şi vor fi posibile precipitaţii slabe mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade C, iar cea minimă va fi de 1-2 grade C.

R. Dan