4.1 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 3:09
No menu items!

Ziua Marinei, marcată cu un spectacol grandios pe apă şi pe cer

spot_img

Spectacol grandios la malul mării de Ziua Marinei. Manifestările vor avea loc pe faleza din Constanţa unde sunt aşteptaţi să ajungă mii de români din toată ţara. 

Zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni prezintă cel mai mare spectacol naval pe care Forţele Navale Române îl organizează, an de an, în România, anunţă reprezentanţii Forţelor Navale. 

Şase ambarcaţiuni rapide vor invita publicul la vals, iar pe cer, cei mai titraţi piloţi din lume,  vor da un spectacol de zile mari. 

Toate evenimentele organizate cu acest prilej sunt dedicate navei-şcoală „Mircea”, „Ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când se află în slujba Marinei Române. De altfel, nava va fi decorată azi cu „Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”.

La manifestări şi-au anunţat participarea numeroase oficialităţi, printre care preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării, Gabriel Leş.

 

PROGRAMUL FESTIVITĂŢILOR DE ZIUA MARINEI: 

Manifestările încep la ora 9.55, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului şi a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiţiei marinăreşti.

După alocuţiunile persoanelor oficiale, Zeul Neptun îşi va face apariţia din largul mării, pentru a da startul demonstraţiilor, iar drapelele României, NATO şi Uniunii Europene vor fi purtate în semn de salut de trei scafandri paraşutişti lansaţi din elicoptere şi de trei ambarcaţiuni rapide.

“Scena marină va fi ocupată, în minutele următoare, de cele trei remorchere multifuncţionale, «Vânjosul», «Vârtosul» şi «Voinicul», şi de şase ambarcaţiuni rapide, care vor invita publicul la vals. După retragerea acestora, vor fi inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă vor fi lansaţi de la bordul unui elicopter Puma Naval şi de la bordul unei ambarcaţiuni rapide, pentru a simula atacul ţărmului, de unde vor primi riposta unei alte grupe de scafandri de luptă”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale.

Demonstraţiile continuă cu secvenţa de respingere a atacului aviaţiei inamice. Aeronavele de luptă MIG-21 Lancer, F-16 şi Eurofighter Typhoon vor juca rolul taberei adverse şi vor ataca gruparea de forţe de pe mare.

“Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile şi transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig vor respinge cu foc, atacul aerian, repriză în care vor fi utilizate aproximativ 2.000 de unităţi de muniţie de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 şi 100 mm”, a menţionat sursa citată.

În continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exerciţiului demonstrativ va fi informat de echipajul american al unui avion de cercetare P8 Poseidon că un submarin inamic se află în raionul maritim din faţa Comandamentului Flotei. Imediat, un elicopter Puma Naval va lansa o geamandură radio-hidro-acustică, pentru localizarea poziţiei submarinului, o corvetă va ataca cu o torpilă şi cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor se va executa o tragere cu torpile uşoare.

După anihilarea pericolului submarin, exerciţiul continuă cu secvenţa de respingere a desantului maritim. Zece ambarcaţiuni de asalt se vor îndrepta spre faleză şi vor executa foc cu muniţie de manevră, dar atacul forţelor ostile va fi respins, conform scenariului, de pe mare de trei vedete blindate fluviale, din aer de aeronave F-16 şi de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de TAB-uri şi de infanterişti marini.

Siguranţa publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unităţi de muniţie de manevră, calibre cuprinse între 5,45 şi 100 mm.

Apoi, navele MAI şi ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) vor intercepta o ambarcaţiune suspectă, iar elicopterul ARSVOM va survola zona acţiunii.

“Ambarcaţiunea cu migranţi va fi interogată şi, după cercetarea situaţiei, aceasta va fi însoţită în port, conform procedurilor. În acelaşi timp, ambarcaţiunile rapide ale Forţelor Navale lansează la apă patru scafandri, care vor fi recuperaţi de un elicopter Puma Naval. De pe parâma elicopterului, scafandrii vor saluta oficialităţile şi publicul de pe faleză, marcând, astfel, încheierea exerciţiilor demonstrative”, au mai afirmat reprezentanţii Forţelor Navale.

Pe mare, fregata “Regele Ferdinand” va prezenta simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său şi va deschide parada navală, la care vor participa toate navele şi aeronavele care au performat în faţa falezei Comandamentului Flotei.

În acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale, Garda de Onoare va încheia Exerciţiul demonstrativ “Forţele Navale Române 19”.

Manifestările de Ziua Marinei vor continua la Constanţa, până la ora 22.00.

Astfel, tradiţionalele jocuri marinăreşti vor fi organizate, în Portul Tomis, între orele 13.00-15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanţa, Muzica Militară a Forţelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc.

La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torţe pe itinerariul Poarta 1 (Port Constanţa) – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu şi retur, iar la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane şi în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.