6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:35
No menu items!

Ziua Internaţională a Copilului: Ce evenimente vor avea loc, în weekend, în Capitală

spot_img

Spectacole, concursuri şi surprize, în Capitală, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului

ziua copilului

Mai multe evenimente au fost organizate, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, pentru cei mici care vor să se bucure de sărbătoarea copilăriei, celebrată în România, în fiecare an, pe 1 iunie.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București

Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti”, organizează, cu ocazia zilei de 1 Iunie, Carnavalul copiilor, un eveniment dedicat celor mici, cu surprize, concursuri şi spectacole. Evenimentul are loc de vineri până duminică, fiind organizat în aer liber, pe domeniul brâncovenesc. Copiii sunt invitaţi să participe la diferite jocuri, cum ar fi „trasul cu arcul”, „cursa cu obstacole”, „găseşte comoara!” şi „cel mai mare balon de săpun”. Cele mai îndrăgite personaje de poveste îi vor îndruma pe cei mici spre panourile decupate cu personaje din desene animate, pentru a face câte o fotografie pe care ulterior o vor primi cadou. La atelierele de creaţie, cei mici vor confecţiona măşti, păpuşi din linguri de lemn, flori şi maşinuţe din hârtie creponată. De asemenea, magicianul poveştilor, Marian Râlea, îi va invita pe copii la Carnavalul păsărilor, o lume minunată care-i va fascina pe cei prezenţi. La eveniment sunt invitaţi copii din şcoli, centre de plasament şi cei din Asociaţia Down.

Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită şi de ArCub

Încă de acum 13 ani, când a fost lansat Cişmigiul copiilor, proiectul şi-a câştigat fani în rândul bucureştenilor de toate vârstele. Atât copiii şi adolescenţii, cât şi adulţii care îi însoţesc, sunt invitaţi să petreacă această zi magică printre baloane, confetti, coifuri, trompete, clovni şi chipuri pictate şi să se bucure de o diversitate de spectacole, concerte, animaţie, jocuri şi concursuri. Personaje animate, mimi, cataligi, jongleri, clovni şi magicieni îi introduc pe cei mici într-o lume de poveste. Evenimentul maraton, derulat duminică, între orele 11.00 şi 21.00, reuneşte anual peste 15.000 de copii şi adolescenţi.

„Corabia piraţilor” le oferă copiilor şansa de a intra în pielea unor personaje mult îndrăgite, iar „Ferma animalelor”, pe aceea de a se împrieteni cu necuvântătoarele. Spectacole de teatru ale unor trupe de actori independenţi vor avea loc la Cetate, la Ciupercă, şi în apropiere de Aleea Trandafirilor, în timp ce pe Aleea Desenului se organizează o expoziţie de pictură şi desen. Pe Podul Artelor, portretişti şi caricaturişti, invitaţi să-i bucure pe copii de ziua lor, le imortalizează figurile celor prezenţi şi le oferă în dar desenele realizate pe loc. Micuţii sunt, totodată, aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie în cadrul cărora vor confecţiona păpuşi, vor deveni maeştri în origami, vor desena şi vor modela împreună, alături de artişti plastici, vor asculta poveşti şi vor participa la experimente distractive, jocuri şi concursuri. Tradiţionala paradă a majoretelor şi a fanfarei va întregi atmosfera de sărbătoare.

Surprizele continuă până seara, iar, la ora 20.00, la fel ca în fiecare an, ArCuB invită unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului să susţină un concert. La ediţiile precedente artişti precum CRBL, Elena Gheorghe şi trupa Hi-Q au reunit în Grădina Cişmigiu mii de fani, iar, anul acesta, vor fi prezenţi artiştii Liviu Teodorescu şi Adda, intrarea la eveniment fiind liberă.

Eveniment organizat de Primăria Sectorului 6

Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Centrul Cultural European Sector 6, organizează, duminică, spectacolul „Culorile Copilăriei”, în Parcul Crângaşi, evenimentul fiind dedicat Zilei Internaţionale a Copilului. Începând cu ora 10.30 şi până la 13.00, tuturor prichindeilor le sunt pregătite o mulţime de surprize şi concursuri. Distracţia va continua de la ora 17.00 cu melodii interpretate de Mirabela Dauer, Raoul, Alina Eremia şi Corul Nostalgia. De asemenea, va fi organizată o mare tombolă cu multe premii surprinză, la care sunt aşteptaţi toţi copiii.

Evenimentul cultural-artistic „Grădina cu Artişti”, din Parcul Grădina Icoanei

Sâmbătă şi duminică, Parcul Grădina Icoanei se transformă într-o lume de joc şi de poveste în care copiii vor fi personajele principale, când are loc o nouă ediţie a evenimentului cultural-artistic „Grădina cu Artişti”. Aflat la cea de-a 13-a ediţie, „Grădina cu Artişti” sărbătoreşte copiii printr-o atmosferă de joc şi de poveste, cu „Ţară, ţară vrem ostaşi”, căţeluşi şi pisici, muzică, dans şi costume. Cei mici vor decupa, vor picta şi vor realiza împreună, în timp ce leagă prietenii, o instalaţie ecologico-fantastică dedicată naturii. Evenimentul susţinut de Primăria Sectorului 2 îşi propune să promoveze arta şi creativitatea, sub diversele lor forme de manifestare, prin crearea unui spaţiu de relaxare accesibil atât artiştilor profesionişti şi amatori, cât şi publicului larg.

Vizitatorii „Grădinii cu Artişti vor fi întâmpinaţi de copaci decoraţi şi înconjuraţi de figurine din carton, pe care copiii sunt invitaţi să le îmbrace cu flori, fluturi şi păsări din hârtie. Centrul de Studii Româno-Japoneze, împreună cu Şcoala Haramitchi şi Tenshin, sub îndrumarea designerului Laura Caraman, organizează ateliere de cultură japoneză pentru copii. Cei mici vor lua cursuri de caligrafie japoneză (shodo), vor admira kimono-urile şi yukata-urile, hainele tradiţionale japoneze, se vor amuza răsfoind revistele de manga (benzi desenate) şi vor deveni cântăreţi când vor testa taiko, tobele tradiţionale japoneze.

Voluntarii de la Asociaţia Red Panda vor fi prezenţi în Grădina Icoanei cu pisici şi căţei cu chef de joacă, ce abia aşteaptă să fie adoptaţi. Din zona pentru adopţii nu vor lipsi broşurile şi materialele informative în care sunt prezentate beneficiile deţinerii unor animale de companie informaţii cu privire la importanţa sterilizării şi sfaturi cu privire la creşterea câinilor şi pisicilor.

Eveniment organizat de Poliția Locală a Municipiului București

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB) organizează pentru cei mici o prezentare a tehnicii din dotare. La evenimentul care va avea loc în Parcul Tineretului (intrarea Şincai), între orele 10.00 şi 20.00, copiii vor putea vedea autovehiculele speciale din dotarea PLMB – autoutilitara de intervenţie, autoturisme dotate cu camere de luat vederi, motociclete, mototriciclu şi biciclete cu autoechilibru -, echipamentul poliţiştilor locali, dar şi caii Patrulei Călare a Municipiului Bucureşti. În funcţie de vreme, micuţilor care vor veni în Parcul Tineretului li s-au pregătit mai multe surprize: plimbări cu caii de luptă ai Patrulei Călare, lecţii de autoapărare şi testarea anumitor tehnici ale instituţiei.

Eveniment organizat de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN organizează duminică, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti, evenimentul „De-a joaca literară sau când Micul Prinţ fuge de-acasă în Ţara Minunilor”, care propune o lectură însoţită de o dezbatere literară din trei cărţi foarte cunoscute în literatura universală şi română, „Micul Prinţ”, de Antoine de Saint Exupéry, „Alice în Ţara Minunilor”, de Lewis Carroll, şi „Unde fugim de-acasă”, de Marin Sorescu. Intrarea la eveniment este gratuită şi se va face în limita locurilor disponibile.

„Show-ul prietenilor cântăcioşi”, o sărbătoare a copilăriei la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de părinţi şi copii, dar şi artişti precum Margareta Paslaru şi Oana Sîrbu, va fi organizat de postul de radio Itsy Bitsy pe 1 iunie, de la ora 17.00, în Parcul Orăşelul Copiilor din Bucureşti. Alături de Itsy şi Bitsy, eroii postului de radio, mesajul de solidaritate faţă de copiii de pretutindeni va fi lansat de cântăreaţa Margareta Pâslaru, dar şi de Oana Sîrbu, Monica Davidescu şi Aurelian Temişan. „Show-ul prietenilor cântăcioşi” va fi prezentat de realizatoarea emisiunii pentru părinţi „Mamma mia”, Nouria Nouri, care va invita pe scenă prietenii „cântăcioşi” şi dansatori din grupurile Contrapunct, Lilliput, Amicii, Rogvaiv, Miniton şi Mini Trouble Dance Crew, dar şi pe copiii-vedetă de Cartea recordurilor – Andra şi Răzvan Gogan.

Eveniment organizat de Opera Națională București

Şi Opera Naţională Bucureşti se alătură instituţiilor care celebrează luna iunie – dedicată în mod tradiţional evenimentelor şi serbărilor pentru copii – printr-un program de spectacole şi concerte, ateliere de creativitate şi tururi ghidate interactive, realizate sub egida Studioului pentru Copii şi Tineret al instituţiei, dar şi a celor două centre de formare a tinerelor talente: Studioul de Balet pentru Copii şi Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti.

Programul ONB debutează duminică, cu două tururi ghidate interactive ale instituţiei, care vor avea loc de la ora 10.00, respectiv 11.00. O incursiune în partea nevăzută a teatrului, în culise, activitatea oferindu-le participanţilor posibilitatea de a descoperi o latură inedită a ONB, dar şi de a dobândi o serie de cunoştinţe despre istoria instituţiei, precum şi despre specificul muncii tuturor celor care contribuie la realizarea unui spectacol. Participarea la tururile ghidate interactive este liberă, în baza confirmării prealabile din partea organizatorilor.

The Light Cinema

De asemenea, la The Light Cinema, copiii vor avea parte de mai multe surprize. Fiecare copil care vizionează, duminică, un film la The Light Cinema, va primi un cadou surpriză. Printre filmele aflate în program se numără „Legendele din Oz: Intoarcerea lui Dorothy 3D” (dublat), „Uimitorul Om-Paianjen 2 2D”, „Violetta în concert”, „Maleficent 3D”, „X-Men: Viitorul este trecut 3D”.

Eveniment organizat de Muzeul Național al Țăranului Român

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul Naţional al Ţăranului Român îi aşteaptă pe cei mici, de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, cu jocuri şi jucării, cărţi de poveşti şi de colorat, haine şi hăinuţe, croşeturi şi straie populare, demonstraţii şi ateliere, filme, basme şi povestiri pentru copii, în lectura interactivă a actriţei Alexandrina Halic şi un concert susţinut de Ada Milea şi invitaţii săi. Concertul Adei Milea face parte din Green Hours City Jazz Fest, ediţia a şasea, şi este organizat împreună cu Clubul Ţăranului, iar preţul biletelor este de 35 de lei (adulţi) şi 25 de lei (copii).

Eveniment organizat de Teatrul Ion Creangă

De asemenea, Teatrul Ion Creangă invită publicul, duminică, de la ora 16.00, la Sala Acvariu, la o sesiune de lectură-interactivă a unora dintre cele mai frumoase şi strălucitoare basme şi poveşti pentru cei mici. „Frumoasa şi bestia”, „Alice în ţara minunilor” şi „Aladin” îi vor purta pe micii spectatori, aşezaţi confortabil pe covoarele lor zburătoare sau împinşi de iepuraşi albi pe aripi de visare, către castele fermecate, cu sfeşnice, candelabre şi ceainice vorbitoare, într-o aventură magică, al cărei ghid buclucaş va fi propria lor imaginaţie. Misticul Agrabah al lui Aladin, fantastica scorbură de copac din Oxfordul de poveste, prin care se rătăceşte Alice, şi satul francez vrăjit, în care Belle visează cu ochii deschişi, vor fi destinaţiile către care actriţa Alexandrina Halic îi va invita pe toţi copiii prezenţi să păşească, pentru a redescoperi împreună magia basmelor. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. De asemenea, sâmbătă şi duminică, vor avea loc proiecţii de filme documentare la Studioul Horia Bernea.

Eveniment organizat de Teatrul Mignon

La Teatrul Mignon, sărbătoarea copilăriei începe de sâmbătă, la ora 11.00, când va avea loc premiera spectacolului „Bâzdâc”. Bâzdâc este o fetiţă cu codiţe şi pijamale, când trebuie să se culce vrea să se joace, când trebuie să-şi facă curat în cameră, vrea la plimbare. Îi place muzica şi îi place să se joace. E un pic zăpăcită şi greşeşte vrăjile atunci când nu trebuie, pentru că Bâzdâc e vrăjitoare. De asemenea, duminică, de la ora 11.00, prichindeii pot merge la spectacolul „Croitoraşul cel Viteaz”, după Fraţii Grimm.â

Eveniment organizat de Camera Deputaților

Totodată, copiii şi însoţitorii acestora vor putea vizita gratuit Palatul Parlamentului, sâmbătă, între orele 10.00 şi 16.00. Accesul se va face prin intrarea S1 (dinspre Parcul Izvor). În circuitul turistic au fost incluse cu această ocazie Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen, sălile „Mihai Viteazul” şi „C.A. Rosetti”, precum şi sala de primiri oficiale „I.G. Duca”.

Data acestei sărbători variază de la o ţară la alta, statele din fostul bloc comunist adoptând 1 iunie pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului.