-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:50
No menu items!

Ziua Imnului Naţional. Ce le-a transmis Iohannis românilor

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Imnului Naţional, în care arată că în contextul internaţional actual, în faţa unor provocări fără precedent, România îşi continuă demersurile de consolidare a relaţiei transatlantice, promovează protejarea drepturilor omului, garantarea siguranţei cetăţenilor şi asumarea unor valori fundamentale, precum libertatea şi solidaritatea.

”Ziua Imnului Naţional, celebrată în fiecare an pe 29 iulie, este o sărbătoare încărcată de profunde semnificaţii pentru românii de pretutindeni. Poemul patriotic „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu a fost intonat pentru prima dată în 1848, pe acordurile create de Anton Pann. Acesta a devenit în mod oficial Imnul Naţional al României în anul 1990 şi a avut un rol catalizator în dezvoltarea conştiinţei şi a identităţii naţionale”, transmite preşedintele.

Preşedintele arată că ”imnul „Deşteaptă-te, române!” reprezintă un simbol al unităţii, care arată devotamentul românilor faţă de principiile şi valorile fundamentale ale statului nostru modern: libertate, demnitate, dreptate şi respect faţă de lege”.

”Versurile imnului transmit cu multă emoţie un mesaj puternic, un îndemn la solidaritate şi curaj. Ziua Imnului Naţional ne oferă prilejul de a rememora faptele glorioase ale înaintaşilor noştri, care s-au sacrificat pentru o ţară suverană, indivizibilă şi democratică. Imnul transmite, totodată, esenţa idealurilor naţiunii române şi ne-a insuflat hotărâre şi speranţă în momentele de răscruce ale istoriei, dând glas sentimentelor patriotice ale poporului nostru”, spune şeful statului.

Preşedintele mai afirmă că ”în prezent, traversăm un moment dificil, marcat de agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”.

”În contextul internaţional actual, în faţa unor provocări fără precedent, România îşi continuă demersurile de consolidare a relaţiei transatlantice, promovează protejarea drepturilor omului, garantarea siguranţei cetăţenilor şi asumarea unor valori fundamentale, precum libertatea şi solidaritatea. Astăzi, mai mult ca oricând, mesajul imnului are un impact puternic, făcând apel la unitate naţională, curaj, demnitate şi responsabilitate. La mulţi ani Imnului Naţional al României! La mulţi ani, români!”, se arată în mesajul preşedintelui.

Premierul Nicolae Ciucă: Cinstirea simbolurilor naţionale înseamnă responsabilitate faţă de acţiunile asumate

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că imnul naţional, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul şi viitorul poporului nostru, dar şi simbolul capacităţii ţării de a traversa cu bine perioadele dificile şi că cinstirea simbolurilor naţionale înseamnă responsabilitate faţă de acţiunile asumate, respect pentru libertăţile obţinute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist.

”De Ziua Imnului Naţional, îmi doresc să rămânem mereu uniţi în jurul simbolurilor noastre naţionale şi al idealurilor apărate cu jertfe de înaintaşi. La mulţi ani, României născute din aspiraţiile lor pe care noi suntem datori să o transmitem şi mai bună urmaşilor noştri! La mulţi ani, imn al sufletului românesc!”, a precizat  premierul în mesaj.

Vasile Dîncu: În situaţia complicată de securitate, românii au dovedit că ştiu şi pot acţiona în unitate pentru apărarea valorilor naţionale

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, apreciază că străvechiul marş patriotic, interzis de comunişti, dar niciodată uitat de români, s-a impus ca imn naţional, reconfirmând-şi puterea şi vocaţia de a uni energiile românilor. 

”Străvechiul marş patriotic este, astăzi, intonat în deschiderea ceremoniilor militare şi a marilor evenimente publice ale statului român. De ziua imnului naţional, îndemn pe fiecare dintre noi să zăbovească, preţ de o clipă, şi să asculte mesajul său tulburător de actual. În situaţia complicată de securitate care se manifestă în regiunea noastră, cu nori grei de război întunecând cerul Ucrainei vecine, românii au dovedit că ştiu şi pot acţiona în unitate pentru apărarea valorilor naţionale şi a aliaţilor noştri şi că duc mai departe valorile străbune, oferind cu generozitate adăpost zecilor de mii de ucraineni care s-au refugiat în ţara noastră. În această zi, să ne descoperim frunţile în semn de respect şi să ne unim, simbolic, vocile, oriunde ne-am afla, pentru a reface drumul glorios al acestui cântec-templu al neamului românesc din istorie până în zilele noastre”, a transmis ministrul. 

                                                                                                                 Adina Silav