-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:12
No menu items!

Ziua Biodiversităţii, sărbătorită pe 22 mai la nivel internaţional

spot_img

 Ziua Biodiversităţii, sărbătorită pe 22 mai la nivel internaţional

În fiecare an, la data de 22 mai, la nivel internaţional, diversitatea biologică este sărbătorită în data de 22 mai, tema aleasă pentru anul 2013 fiind „Apa şi Biodiversitatea”.

Naţiunile Unite au proclamat, în anul 2000, data de 22 mai drept Ziua Internaţională a Biodiversităţii, deşi, iniţial, evenimentul s-a celebrat pe 29 decembrie.

Tema aleasă pentru 2013 oferă Părţilor la Convenţia pentru Diversitate Biologică (CBD), dar şi celor interesaţi de ecosistemele marine, posibilitatea de a spori gradul de conştientizare a problemei şi implicare în acţiuni concrete.

Convenţia Asupra Diversităţii Biologice  a fost semnată de către 150 de şefi de Guvern la Summitul de la Rio asupra Pământului din 1992. Convenția are ca prim cuvânt de ordine promovarea dezvoltării durabile și a fost concepută ca o metodă practică pentru transpunerea în realitate a principiilor Agendei 21.

În privința României, valoarea internaţională a Deltei Dunării a fost recunoscută şi inclusă în reţeaua mondială a rezervaţiilor biosferei în anul 1990, în cadrul programului „Omul şi Biosfera” (MAB) lansat de UNESCO în 1970. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost de asemenea recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al speciilor de apă, conform Convenţiei de la Ramsar, la care România a aderat în 1991.

Delta Dunării a fost inclusă și în Lista Patrimoniului Mondial, Cultural şi Natural în 1991, iar din 2000 a primit Diploma Europeană acordată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care a fost reînnoită în 2005 şi apoi în 2010.

România a primit în 2010 Globul albastru pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, decernată pentru cele mai bune practici de management a zonelor umede în cadrul celei de-a X-a reuniuni a Conferinţei Părţilor la Convenţia privind Diversitatea Biologică (CBD) din Japonia.

C.I.