1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:01
No menu items!

VIDEO/A șaptea zi de război în Ucraina. Armata rusă ar fi ocupat orașul Herson. Parașutiștii ruși au aterizat în Harkov

spot_img

Miercuri, în a șaptea zi a războiului ordonat de Vladimir Putin, Kievul și alte orașe din Ucraina au suferit încă din primele ore noi bombardamente, în condițiile în care forțele rusești își amplifică ofensiva și se apropie și mai mult de capitala ucraineană. Armata rusă pare să fi cucerit centrul oraşului Herson, din sudul Ucrainei, relatează CNN.

BBC citează oficiali locali ucraineni care afirmă că oraşul Herson a căzut în mâinile forţelor ruse.

CNN face referire la imagini de pe un webcam postate pe reţelele sociale şi la un videoclip pe care l-a obţinut, precizând că autenticitatea acestora a fost verificată.

În imaginile video apar vehicule militare ruseşti la un sens giratoriu din nordul Hersonului, marţi, iar în cele provenite de la webcam se văd vehicule militare ruseşti parcate în Piaţa Libertăţii din centrul oraşului Herson.

În aceeaşi piaţă se află şi clădirea administraţiei regionale din Herson.

Totodată, primarul din Herson, Igor Kolykhaiev, a declarat pentru radioul local că forțele ruse au capturat gara și portul orașului marți seară, potrivit BBC Russian.

El a afirmat că mulți oameni au murit, inclusiv soldați și civili ucraineni, iar oficialii guvernamentali încearcă acum să se asigure că oamenii pot pleca sau pot ajunge la adăposturi.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, parașutiștii ruși au aterizat în Harkov a transmis armata ucraineană, care a adăugat că în oraşul din estul Ucrainei luptele sunt în curs de desfăşurare.

„Trupele aeriene ruse au aterizat la Harkov (…) şi au atacat un spital local”, a declarat armata ucraineană într-un comunicat pe reţeaua Telegram, scrie Agerpres. „Luptele sunt în curs între invadatori şi ucraineni”, potrivit comunicatului.

Harkov, un oraş cu 1,4 milioane de locuitori în apropiere de frontiera cu Rusia, a fost vizat marţi de mai multe bombardamente care au făcut cel puţin zece morţi şi peste 20 de răniţi, potrivit autorităţilor locale.

Miercuri dimineață, sunt alerte de raid aerian în mai multe orașe din Ucraina. Sirenele s-au auzit în Cernihiv și Sumy, Pryatyn și Myrhorod, dar și în Kiev.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO: Twitter