-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:53
No menu items!

Ziua 31 de război în Ucraina. Zelenski: rușii au pierdut 16.000 de militari. Zeci de atacuri asupra spitalelor și ambulanțelor

spot_img

A început a doua lună de război purtat de Rusia în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un nou mesaj video, că Rusia a pierdut până acum peste 16.000 de militari, transmite CNN. Liderul ucrainean a mai arătat că autorităţile au putut asigura 18 coridoare umanitare în ultima săptămână şi au reuşit să salveze 37.606 de persoane, dintre care 26.477 din oraşul asediat Mariupol.

„Numărul pierderilor ruşilor a depăşit 16.000 de victime”, a spus Zelensky în mesajul video postat vineri pe reţelele de socializare. „Printre ei se numără şi comandanţii de rang înalt. Până acum nu s-a raportat că ar fi fost ucişi generali sau amirali ruşi. Totuşi, în acest număr avem un comandant al uneia dintre armatele ocupanţilor şi un secund la comanda Marinei Mării Negre”, mai afirmă preşedintele Zelenski.

Preşedintele ucrainean a mai spus că autorităţile au putut asigura 18 coridoare umanitare în ultima săptămână şi au reuşit să salveze 37.606 de persoane, dintre care 26.477 din oraşul asediat Mariupol, care au fost duşi la Zaporizhzhia.

„Toate aceste crime de război împotriva civililor din Mariupol şi din alte oraşe ale Ucrainei vor continua să informeze naţiunile lumii”, a spus Zelensky.

Ministerul rus al Apărării a declarat vineri într-un briefing că 1.351 de militari au fost ucişi în Ucraina şi 3.825 au fost răniţi, în timpul primei actualizări majore privind victimele din 2 martie, mai transmite CNN. Între timp, doi înalţi oficiali militari ai NATO au estimat miercuri că numărul soldaţilor ruşi ucişi în acţiune în Ucraina este între 7.000 şi 15.000. Alţi oficiali americani au plasat pierderile ruseşti între 7.000 şi 14.000 de soldaţi ruşi ucişi – dar şi-au exprimat „încrederea scăzută” în aceste estimări.

OMS: Peste 70 de atacuri asupra unităţilor de asistenţă medicală au avut loc de la începutul invaziei ruse din Ucraina

Sâmbătă dimineață, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că peste 70 de atacuri separate ale rușilor asupra spitalelor, ambulanţelor şi medicilor din Ucraina au avut loc de la 24 februarie, numărul acestora crescând „în fiecare zi”.

OMS spune că ţintirea unităţilor de asistenţă medicală a devenit parte a strategiei şi tacticii războiului modern.

Din 24 februarie, OMS a analizat şi verificat 72 de atacuri separate asupra unităţilor de sănătate din Ucraina, care au cauzat cel puţin 71 de decese şi 37 de răniţi.

Majoritatea s-au soldat cu avarierea de spitale, transporturi medicale şi magazine de provizii, dar OMS a înregistrat şi răpirea sau detenţia „probabilă” a personalului medical şi a pacienţilor.

„Suntem îngrijoraţi de faptul că acest număr creşte zilnic”, a declarat pentru BBC reprezentantul OMS pentru Ucraina, Jarno Habicht.

„Unităţile de sănătate ar trebui să fie locuri sigure atât pentru medici, cât şi pentru asistente, dar şi pentru pacienţi la care să apeleze pentru tratament. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple”, a spus el.

ONU vorbește despre gropi comune în oraşul ucrainean asediat Mariupol

La rândul său, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunțat că a primit „din ce în ce mai multe informaţii” privind existenţa gropilor comune în oraşul ucrainean asediat Mariupol şi a reuşit să obţină „informaţii prin satelit” în acest sens. Anunțul a fost făcut de Matilda Bogner, şefa ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina, potrivit CNN.

„Estimăm că una dintre acele gropi comune cuprinde aproximativ 200 de persoane”, a spus şefa ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina, într-o conferinţă de presă. 
 
Oficialul ONU a avertizat că „nu este garantat că toate persoanele îngropate în morminte sunt victime civile, deoarece atunci când documentăm victimele civile, nu includem persoanele care mor din alte motive în afară de ostilităţi directe.”
 
Bogner a făcut această notă în timp ce a descris o imagine dură a unui oraş în care „rata obişnuită a mortalităţii a crescut” din cauza lipsei de utilităţi de bază, cum ar fi alimente, electricitate şi apă.
 
„În oraş mor oameni care nu sunt doar victime civile”, a subliniat ea.
 
Raluca Dan