-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:01
No menu items!

Ziua 22 de război. Teatrul din Mariupol, unde se adăposteau peste 1.200 de oameni, bombardat. Zelenski: Rusia a devenit stat terorist

spot_img

Război în Ucraina, ziua 22. Kievul este sub bombardamentul ruşilor. Mai multe blocuri de locuinţe au fost lovite de obuze. Din orașul port Mariupol de la sud, țintit fără încetare de bombardamentele rusești în ultimele două săptămâni, peste 30.000 de oameni au fugit deja. Mariupol se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară din istoria sa – orașul a rămas fără hrană, fără apă și fără electricitate. Noaptea, invadatorii ruși au lovit cu rachete un teatru în care se refugiaseră peste 1.200 de civili.

Un teatru din Mariupol, devenit adăpost de război, a fost bombardat de armata rusă. Înăuntru se aflau peste 1.200 de oameni.

”Avionul a lansat o bombă asupra clădirii în care se adăposteau civilii”, anunţă într-o postare pe Telegram Primăria din Mariupol.

”Este imposibil imediat să se stabilească bilanţul, pentru că bombardarea cartierelor de locuinţe continuă”, denunţă prmăria, care postează o imagine cu teatrul, a cărui parte centrală este distrusă.

”Intrarea în adăpost este blocată de moloz. Informaţii despre victime sunt în curs de verificare”, porivit primăriei.

Imagini din satelit arată că în fața și în spatele Teatrului Dramatic din Mariupol, care a fost bombardat, scria cu litere mari, pe sol, „copii”, potrivit Sky News.

Ministerul rus al Apărării neagă că ar fi bombardat teatrul din Mariupol, potrivit Agenția de presă Ria. În schimb acuză Ucraina că pregătește un atac cu arme chimice sub steag fals împotriva civililor.

Joi dimineață, cel puțin o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite după ce o rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din Kiev, a anunțat serviciul de urgență ucrainean.

Clădirea a fost lovită în jur de ora locală 5.02, în districtul Darnițki al capitalei ucrainene, iar pompieri și echipe de ajutor au fost trimise la fața locului.

Oamenii au fost evacuați de la etajele superioare, iar acum operațiunile de salvare se concentrează pe demantelarea structurilor pentru a-i căuta pe cei care ar putea fi blocați sub dărâmături.

Zelenski: Rusia a devenit stat terorist

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că lumea trebuie să recunoască în mod oficial faptul că “Rusia a devenit un stat terorist”.

“La Cernigău, ocupanţii au tras în civili care stăteau la coadă ca să ia pâine. Imaginaţi-vă. Zece oameni au murit.

La Mariupol, un avion rus a aruncat intenţionat o bombă pe teatrul din centru. Sute de oameni se adăposteau acolo. Clădirea a fost distrusă, Nu se ştie bilanţul deceselor. Inimile noastre sunt frânte de ce le face Rusia oamenilor noştri. Mariupolului nostru. Regiunii Doneţk… “, a spus preşedintele ucrainean.

 

                                                                                                                   Adina Silav