O hotărâre în acest sens a fost aprobată marți de Executiv
Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, în baza unei hotărâri aprobate, marţi, de Guvern. Astfel, cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu nu vor fi opriţi de cursurile universitare.
Astăzi, adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educaţiei, un lucru care se mai folosea, de altfel, la cam toate alegerile, şi generale, şi locale. Ziua de luni pentru studenţi este liberă, cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă să poată să voteze. Şi vineri, şi luni, în aşa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, dacă rămân aici, în centrele universitare, să ne organizăm bine şi să nu fie niciun fel de coadă sau aglomeraţie.
Victor Ponta
premier
Reprezentanții Ministerului Educaţiei Naţionale (MEC) a anunţat, luni, că propune suspendarea cursurilor din universităţi în zilele de 14 şi 17 noiembrie, astfel încât studenţii să poată merge să voteze în localităţile în care au domiciliul.
Decizia MEN vine în sprijinul facilitării exercitării dreptului la vot pentru studenţi şi personalul din universităţi, care au domiciliul în alt loc decât acela unde îşi desfăşoară activitatea academică. MEN precizează că instituţiile de învăţământ superior sunt cele care, în baza autonomiei universitare, hotărăsc zilele când se vor recupera cursurile suspendate.
Ministerul Educației Naționale
comunicat de presă
Turul II al alegerilor prezidenţiale are loc duminică, 16 noiembrie.
La turul I, mai mulţi studenţi din provincie care învaţă în Capitală au reclamat aglomeraţia de la o secţie de votare aflată în vecinătatea campusului Regie. Potrivit legii, ei pot vota la orice secţie, pe listele suplimentare.