4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:44
No menu items!

Ziarul Le Monde, condus pentru prima dată în istoria sa de o femeie

spot_img

Ziarul Le Monde condus pentru prima dată în istoria sa de o femeie

Jurnalista Natalie Nougayrede a devenit prima femeie aleasă pentru a conduce cotidianul francez Le Monde, după ce numirea ei în funcţie a fost confirmată, cu o largă majoritate, de membrii comitetului redacţional (Société des Rédacteurs du Monde/ SRM).

Candidatura ei a fost aprobată cu 79,4% din totalul voturilor exprimate, depăşind cu mult pragul minim de 60%.
Natalie Nougayrede, o jurnalistă experimentată în vârstă de 46 de ani, care a lucrat până acum pentru Serviciul internaţional, îi urmează în funcţie lui Erik Izraelewicz, care a murit în noiembrie, în urma unei crize cardiace.

Natalie Nougayrede a fost aleasă de acţionarii cotidianului, Pierre Bergé, Xavier Niel şi Matthieu Pigasse, dintre alţi patru candidaţi interni. Nominalizarea ei a fost apoi supusă voturilor exprimate de cei 450 de membri ai SRM.

Joi, Nougayrede a primit sprijinul Consiliului de administraţie al SRM, ai cărui membri au considerat că, „prin parcursul ei profesional şi prin experienţa ei de pe teren, ea este apreciată atât în Franţa, cât şi în străinătate”. „Felul în care ea înţelege mizele internaţionale o va ajuta să dezvolte Le Monde pe toate suporturile”, atât tipărite, cât şi digitale.

Natalie Nougayrede, care nu a ocupat niciodată funcţii de conducere în trecut, a făcut primii ei paşi la Le Monde în 1996, unde a început să lucreze în calitate de jurnalist-corespondent în Ucraina şi apoi la Moscova. S-a alăturat apoi echipei din redacţia pariziană a departamentului de ştiri externe. A câştigat, în 2005, premiul Albert-Londres, pentru reportajele sale din Cecenia şi pentru acoperirea din punct de vedere mediatic a tragediei produse la şcoala din Beslan.

Desemnată director la Le Monde pentru un mandat de şase ani, Natalie Nougayrede a anunţat că va continua liniile trasate de Erik Izraelewicz, care a lansat programul de reînnoire a cotidianului, revista M, noile publicaţii săptămânale, apropiind echipele de la Le Monde şi de la Monde.fr, promovând tipărirea simultană a ziarului la Paris şi în provincie.

R.D.