16.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 14:16
No menu items!

Zgonea: Ultima dată când am vorbit cu Oprescu îmi cerea să treacă cu o autostradă pe sub Parlament

spot_img
Zgonea: Ultima dată când am vorbit cu Oprescu îmi cerea să treacă cu o autostradă pe sub Parlament
foto: dcnews.ro

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că ultima dată când a vorbit cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, edilul îi cerea să treacă o autostradă pe sub clădirea Parlamentului.

„Sunt deocamdată preocupat de ideea aceasta a domnului primar de a trece cu o autostradă pe sub Parlament şi mă concentrez la lucrurile la care pot fi un sprijin pentru primarul municipiului Bucureşti”, a spus Zgonea.

Președintele Camerei Deputaților a răspuns astfel ironic, la sediul central al PSD, unei întrebări a jurnaliştilor conform căreia Sorin Oprescu ar fi o soluţie de rezervă a partidului pentru preşedinţie, în condiţiile în care acesta a declarat, zilele trecute, la un post de televiziune, că social-democraţii i-au propus să fie candidat la prezidenţiale.

A.V.