6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:23
No menu items!

Zegrean: CCR a primit o singură sesizare de la un candidat la președinție

spot_img

Augustin Zegrean a declarat, marți, că CCR a primit 7 sesizări cu privire la scrutinul din 2 noiembrie, dar una singură este de la un candidat

Augustin Zegrean rămâne președintele Curții Constituționale

Legea spune că doar candidații la alegeri sau artidele care au susținut candidați pot face sesizări cu privire la alegerile respective.

Întrebat dacă se poate dovedi o eventuală fraudă la alegeri, care să poată duce la o decizie de anulare a scrutinului din 2 noiembrie, Augustin Zegrean a spus că, la judecată, nu judecătorul trebuie să administreze probe, ci cel care face o susţinere trebuie să vină cu dovezi.

Faptul că se spune la televizor, în presă sau pe stradă că s-au fraudat, asta auzim de fiecare dată. Unii dintre candidaţi chiar au anunţat dinainte că e fraudă.

Augustin Zegrean, judecător CCR

Întrebat câte contestaţii după alegeri au fost trimise la Curte, Zegrean a spus că sunt 7 astfel de cereri, dintre care doar una de la un candidat la prezidenţiale. El a precizat că majoritatea contestaţiilor „au venit pe net”.

Şi aici este o problemă, pentru că legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi. Deocamdată un singur candidat a depus o astfel de cerere.

Augustin Zegrean, judecător CCR

Întrebat dacă este vorba de candidatul UDMR Kelemen Hunor, preşedintele CC a răspuns afirmativ.

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt aşteptaţi să ia miercuri în discuţiile contestaţiile formulate după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Printre cei care au cerut CC să anuleze rezultatele primului tur de scrutin sunt cetățenii Diana Fanea, Dragoş Nicolae Şaramet şi Irina Drăgan. Aceştia au reclamat proasta organizate a alegerilor, neregulile, dar şi scandalurile care au însoţit alegerile prezidenţiale de duminică.

Contestaţiile trebuie soluţionate până vineri, 7 noiembrie, când, conform calendarului electoral, trebuie anunţate şi validate de către CC rezultatele primului tur.