Utilizatorii au putut să vadă, în direct, prin intermediul unei camere web montată în apropierea unui cuib de țestoase, în jur de o sută de pui care au ieşit din ou şi au făcut primii paşi pe plajă, spre ocean
Zeci de pui de țestoasă au fost surprinși cu o cameră web, montată în apropierea unui cuib, când au ieșit din ou și au făcut primii pași pe plaja, spre ocean, potrivit Huffington Post.
Camera video, care a fot plătită de consiliul turismului din Florida Keys, Florida, a fost montată în apropierea unui cuib de ţestoase şi transmite imaginile pe Internet, în sistem livestreaming. Astfel, utilizatorii au putut să vadă, în direct, în jur de o sută de pui, de 7-8 centimetri, care au ieşit din ou şi au făcut primii paşi pe plajă, spre ocean.
Filmarea a fost realizată în infraroşu, pentru ca ţestoasele să nu fie distrase de lumina artificială. Proiectul susţine eforturile autorităţilor de a atrage atenţia asupra necesităţii de a proteja speciile aflate pe cale de dispariţie.
D.M.