2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:38
No menu items!

Zeci de pompieri și jandarmi, în misiuni de salvare, în ultimele 24 de ore, în zonele afectate de viscol

spot_img

pompieri_zapada

Zeci de pompieri și jandarmi au participat, în ultimele 24 de ore, la misiuni de salvare în zonele afectate de viscolul puternic care a pus stăpânire în weekend pe întreaga țară, informează MAI.

  • BUZĂU

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au participat, alături de cadre ale Ministerului Apărării Naţionale, la o acţiune de deszăpezire în localitatea de Glodeanu-Şiliştea.

De asemenea, 15 pompieri buzoieni au intervenit, marţi, cu ajutorul mijloacelor tehnice, în cadrul unei acţiuni de deszăpezire în localitatea Vadu-Paşii.

La solicitarea autorităţilor locale din Râmnicu Sărat, angajaţii Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au participat la acţiuni de deszăpezire în municipiu, alături de reprezentanţii instituţiilor administrative din judeţ.

Totodată, salvatorii Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu jandarmii buzoieni au participat la o acţiune umanitară, în cadrul căreia au fost distribuite ajutoare în localităţile Nehoiu şi Stănilă.

  • BRĂILA

Reprezentanţii Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat, marți, cu un efectiv de 30 de lucrători în acţiuni de deszăpezire şi de ajutorare a persoanelor în vârstă, pe raza a trei localităţi, respectiv în comunele Tichileşti, Movila Miresei şi Gropani. Alături de pompieri, 40 de jandarmi au intervenit în localităţile Tudor Vladimirescu şi Cozaşu, în acţiuni de deszăpezire.

Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a continuat şi astăzi misiunile aeriene de asistenţă aeromedicală specializată, împreună cu personalul SMURD .

Astfel, un elicopter MI-17 a executat misiuni de salvare în localitatea Bordei Verde, de unde a preluat doua cazuri medicale. Aceeaşi aeronavă s-a deplasat în localitatea Vişani, judeţul Brăila, pentru preluarea şi transportul unei gravide de 17 ani. Toate aceste cazuri au fost transportate la Brăila – Portul Militar Braila fiind locul destinat aterizarii aeronavei.

De asemenea, un elicopterul SMURD  a intervenit în localitatea Racoviţă din judeţul Brăila pentru transportul unei gravide.  Ulterior, aeronava s-a deplasat către judeţul Buzău, localitatea Smârdan, de unde a preluat un alt caz medical – o pacientă cardiacă în vârstă de 70 de ani.

Un elicopter SMURD a mai efectuat un zbor către localitatea Racoviţă din judeţul Brăila, de unde a preluat şi transportat alte două persoane de 86 şi, respectiv, 87 de ani, ambii cu afecţiuni grave ce necesitau de urgenţă intervenţii medicale de specialitate.

  • GALAŢI

Un elicopter de capacitate mare de tip MI-17 s-a deplasat astăzi către Tecuci – satul Fundeanu, comuna Drăguşeni, de unde a preluat doi copii, unul de 8 luni, celălalt de 6 luni, care au fost transportaţi la Galaţi, în vederea acordării de ajutor medical de specialitate. Acelaşi elicopter s-a deplasat în localitatea Smulţi, în jud. Galaţi pentru a prelua un bărbat cu probleme cardiace.

  • VRANCEA

Pompierii, jandarmii şi militarii acţionează în sprijinul cetăţenilor pentru deszăpezirea gospodăriilor, în principal, prin facilitarea accesului către sursele de apă şi locurile unde au fost depozitate lemnele. Astfel, echipajele de pompieri au acţionat în comuna Măicăneşti, efectivele de jandarmi în localităţile Gologanu şi Tătăranu, iar cadrele M.Ap.N în localitatea Ciorăşti.

  • TELEORMAN

In cursul zilei de marţi, un detasament format din 20 de subofiţeri şi doi ofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Videle a continuat să intervină pentru deblocarea accesului către şcolile, grădiniţele şi liceul din oraşul Videle.

O acţiune similară demarată în cursul zilei de luni în municipiul Alexandria a fost continuată astăzi de către 30 de subofiţeri şi doi ofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alexandria, pentru deblocarea accesului în şcoli, grădiniţe, licee şi străzi.

De asemenea, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în ultimele 24 de ore pe Drumul Naţional 2 (E85), pentru reluarea circulaţiei rutiere pe tronsonul Afumaţi-Urziceni, atât pentru autovehicule, cât şi pentru camioanele de mare tonaj.

Iniţial, traficul a fost deschis parţial, doar pentru conducătorii auto ce se deplasau în localităţile limitrofe comunei Afumaţi, traficul către Urziceni, indiferent de tonajul autovehiculelor, fiind restricţionat în totalitate. Circulaţia pe Drumul Naţional 2 (E85) se desfăşoară în condiţii de iarnă, fără restricţii.

Poliţiştii rutieri au permis, marți dimineață, reluarea călătoriei de către un autocar în care se aflau 30 de copii şi 14 persoane adulte, ce se deplasa din Bulgaria cu destinaţia Republica Moldova. Întrucât fenomenele meteorologice periculoase nu permiteau deplasarea în siguranţă a autocarului, acesta a fost oprit de către autorităţi, dumincă, în zona oraşului Voluntari.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de miercuri de la ora 06:00 până joi la ora 10:00 în mai multe judeţe din ţară.

D.M.