-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:24
No menu items!

Zeci de controale și amenzi la gropile de gunoi din Ilfov. Ce măsuri au mai luat autoritățile

spot_img

Inspectorii de la Garda de Mediu Ilfov au fost în control și au dat zeci de amenzi de la începutul anului și până luna trecută, pentru depozitări ilegale de deșeuri, arderi ilegale de deșeuri. Locuitorii din județul Ilfov, mai ales cei din localitățile pe raza cărora sunt gropi de gunoi, se plâng zilnic de mirosul care vine dinspre acestea. Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat, într-o postare pe pagina sa de socializare, ce măsuri pot lua autoritățile.

Conform datelor CJ Ilfov, în județ sunt trei gropi de gunoi: Vidra, Popești-Leordeni și cea din zona Chiajna. 

„Groapa de gunoi de la Vidra are autorizație de mediu. Consiliul Județean Ilfov nu poate să o închidă și nu are nicio bază legală să facă asta. Groapa de gunoi din Popești este închisă. Ea nu mai are autorizație de funcționare. Însă, nu este închisă așa cum ar trebui. Cum se închide o groapă de gunoi conform? Pe scurt, se acoperă cu mai multe straturi de pământ. Cine o poate închide conform? Numai și numai acționarul privat care o deține. Chiar dacă vorbim de o problemă de sănătate publică, legea nu ne lasă să băgăm bani publici în ceva ce nu se află în gestionarea noastră. Depozitul de la Rudeni nu mai funcționează”,  a explicat Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov.
 
Garda de Mediu Ilfov patrulează și verifică toate sesizările, folosind inclusiv o dronă pentru a face verificările pe teren. De la începutul acestui an, 613 astfel de controale au fost demarate, în urma lor fiind date 144 de amenzi în valoare de peste 4 milioane de lei.
 
„Ce face Consiliul Județean Ilfov
Ca să înțelegeți mai bine, noi putem să prevenim, ceea ce și încercăm să facem tot timpul. Numai în ultimele trei zile s-au înregistrat 500 de sesizări pe miros în Popești-Leordeni. Din acest motiv, s-au instalat niște laboratoare de analize, dar vom avea concluziile peste câteva zile. Seară de seară, după program, inclusiv în weekend-uri, colegii de la Garda de Mediu merg în patrulare”, a mai explicat președintele CJ Ilfov.
 
M. Nedelcu