6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:55
No menu items!

Zeci de candidați la posturi de învățători s-au retras din examen. Află MOTIVUL!

spot_img

47 de candidați s-au retras din examenul de titularizare, la Arad. Reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că s-au temut să nu primească note de care să le fie rușine

titularizare_2013_87868200

Un număr de 47 de candidaţi la concursul de titularizare din Arad s-au retras, luni, în timpul examenului, la scurt timp după ce au primit subiectele. Alţi 61 de înscrişi şi cu dosare validate nu s-au prezentat la examen.

Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad au arătat luni că, pentru examenul de titularizare, s-au înscris şi au avut dosare validate 744 de candidaţi care vizau 120 de catedre, rezultând o concurenţă de şase pe un loc. La proba de luni au absentat, însă, 61 de candidaţi, în timp ce 47 s-au retras după ce au primit subiectele. Dintre cei retraşi, 45 au invocat motive personale, iar doi, motive medicale.

Cei care s-au retras din motive personale au depus şi cereri pentru a nu le fi evaluate lucrările. Probabil, au considerat că nu ştiu suficient pentru o notă bună şi nu au dorit să primească o notă de care să le fie ruşine.

Mariana Tocaciu
purtător de cuvânt, Inspectoratul Școlar Județean Arad

Potrivit ISJ Arad, la fel ca şi în anii precedenţi, cea mai mare concurenţă este pentru locurile de educatori şi învăţători.

Rezultatele examenului de titularizare vor fi afişate vineri, iar contestaţiile se vor depune vineri şi sâmbătă, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 30 iulie.

R.D.