-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:27
No menu items!

Zeci de amenzi şi dosare penale pentru cei care şi-au schimbat reşedinţa înainte de alegerile locale

spot_img

Polițiștii au controlat toate persoanele care își schimbă reședința în mod repetate, dar și pe cele care locuiesc în număr mare la aceeași adresă.

Datele au fost luate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor.

Poliția Română desfășoară verificări cu privire la situațiile în care mai multe persoane și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală. În urma acestor verificări, au fost întocmite 18 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual, fals în declarații și coruperea alegătorului și au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale, conform OUG 97/2005.

comunicat IGPR

De asemenea, polițiștii au desfășurat și activități preventive, recomandând cetățenilor ca la vot să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mită electorală și să respecte confidențialitatea votului.

M. N.