3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:55
No menu items!

Zeci de activişti Greenpeace, ridicaţi de jandarmi după ce au săpat în curtea Parlamentului

spot_img

GreenpeaceBukarest-RosiaMontana

Aproximativ 50 de activişti Greenpeace au intrat, luni dimineaţă, în curtea Palatului Parlamentului unde au început să sape, în semn de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, ei fiind ridicaţi de jandarmi şi conduşi la Poliţie pentru a fi audiați.

Greenpeace România a transmis, luni, într-un comunicat de presă, că 50 de activişti Greenpeace din zece ţări au intrat în curtea clădirii Parlamentului şi au început să „sape după aur”, afişând bannere cu mesajul „Exploatare minieră auriferă”.

Activiștii au fost ridicaţi de jandarmi şi conduşi la secţiile 17 şi 18 de Poliţie pentru a se stabili împrejurările în care au pătruns în curtea instituţiei, ei riscând amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache. Potrivit lui Enache, 47 de persoane au fost ridicate de jandarmi, trei dintre aceste persoane recomandându-se ca fotoreporteri.

Greenpeace România mai arată că, „în ultimele luni, Guvernul a elaborat legi speciale pentru ca orice companie privată, nu doar Roşia Montană Gold Corporation, să poată exploata orice resursă, oriunde ar fi ea”.

„Trebuie doar să i se adauge eticheta «proiect de interes naţional» sau «proiect de interes public deosebit» şi e suficient. Nu se mai ţine cont de distrugerea comunităţilor, mediului, patrimoniului natural, istoric sau cultural. (…) Protestul de astăzi arată exact ce poate face o companie interesată să exploreze şi să exploateze resursele de subsol ale ţării. Suntem aici pentru a le atrage atenţia membrilor Parlamentului asupra consecinţelor pe care le pot avea deciziile şi voturile lor”, a declarat Alexandru Riza, coordonator de campanii Greenpeace România, citat în comunicatul de presă.

Reprezentanţii organizaţiei mai atrag atenţia că, în prezent, se află în dezbatere în cadrul Parlamentului două propuneri legislative cu privire la acest subiect: proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană, respins în plenul Senatului şi urmând a intra în dezbatere la Camera Deputaţilor, care are rol decizional, şi proiectul pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003, care a preluat mai multe amendamente din proiectul anterior, fiind în dezbatere în cadrul comisiilor permanente ale Senatului.

R.M.