-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:11
No menu items!

Zece motive pentru care șeful STS, Marcel Opriș, trebuie demis

spot_img

Opris Marcel_SZ

Marcel Opriş, șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), a fost chemat joi, la ordin, la Palatul  Cotroceni, de Traian Băsescu. Generalul Opriş, aşa cum are pretenţia să i se adreseze jurnaliştii, a refuzat să spună de ce a fost chemat la raport de preşedinte cu câteva zile înainte de şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în care i se decide funcţia.

Duminică, CSAT hotărâște dacă „generalul” îşi păstrează sau nu funcţia.

Iată cele zece motive pentru care Marcel Opriș ar trebui demis fără nicio ezitare:

1. Doi morți în sarcina lui Opriș. În accidetul din Apuseni, soldat cu doi morți, Aurelia Ion și Adrian Iovan, STS nu a reușit nici după șase ore să identifice locul și să intercepteze telefoanele victimelor, toate funcționale.

2. Fonduri imense cheltuite degeaba. Serviciul 112 pentru care STS a plătit 40 milioane de euro nu a reușit să interpreteze datele transmise de doctorul Radu Zamfir de la locul accidentului, deși Marcel Opriș se lăuda că sistemul poate să localizeze orice apel în 15 secunde. STS cheltuieşte anual 10 milioane euro pentru funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

3. Implicarea în referendum. În timpul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, STS a continuat să-i pună la dispoziție toată logistica, deși acesta era suspendat din funcția de președinte. Acest lucru a atras încercarea președintelui interimar Crin Antonescu de a-l schimba din funcție pe Marcel Opriș, dar s-a opus consilierul prezidențial Iulian Fota, trimis special și adus din concediu.

4. Implicarea în alegerile prezidențiale. La câteva zile după alegerile prezidențiale din 2009, când Mircea Geoană părea să le câștige, au apărut primele acuzații în presă. Pe data de 6.12.2009, începând cu ora 13.40, moment în care Mircea Geoană îl depăşea cu mai mult de 5 procente pe Traian Băsescu, a fost pus în aplicare un plan de rezervă (planul B), la ordinul generalului Marcel Opriş, şeful STS, se spunea în presa locală. Nu s-a lămurit nici până astăzi ce s-a întâmplat în noaptea în care Geoană a pierdut alegerile.

5. STS, colaborare cu coordonatorul alegerilor PDL, Adriean Videanu. Acuzațiile din perioada alegerilor au legătură și cu omul lui Traian Băsescu, coordonatorul alegerilor PDL, Adriean Videanu, acuzat că ar fi colaborat direct cu STS. Nu există explicații nici până în acest moment.

6. STS și interceptările ilegale. De-a lungul timpului STS a fost acuzat că ascultă telefoanele dușmanilor politici ai celor aflați la putere, ai șefului suprem, lucru descoperit chiar și de presa străină. Nu există până în acest moment nicio explicație.

7. Cum a ajuns general. Marcel Opriș nu și-a câștigat gradele și stelele în luptă ci, cel mai probabil, în urma serviciilor făcute președintelui țării.  El a fost avansat în grad de trei ori, consecutiv, de Traian Băsescu, prin decrete prezidenţiale. Mai mult, printr-un decret din 18 decembrie 2010, preşedintele Băsescu l-a decorat pe general cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de ofiţer pentru rezultatele remarcabile obţinute în organizare şi coordonarea STS.

8. Contracte pentru prieteni și familie. Milioane de euro din banii instituţiei au fost viraţi în conturile amicilor săi. Firmele acestora au fost beneficiarele unor contracte grase de la STS. La una dintre acestea lucra, coincidență , și soția lui Opriș.

9. Averea generalului. Marcel Opriş conduce de nouă ani STS. A fost numit de Traian Băsescu în 2005. Pe atunci, era sărac lipit pământului, după cum se vedea în declarația  de avere de la acea vreme. Opriș  avea  un singur apartament, şi acela aflat în proprietatea soţiei sale, Camelia Opriş. De la an la an, conturile directorului STS au început să crească, deşi salariul nu depăşea 11.500 de lei pe lună. Chiar dacă ar fi pus toţi banii de-o parte, tot nu se explică averea pe care a acumulat-o începând de la data numirii sale în funcţie.

10. Atitudinea față de presă. Marcel Opriș a ignorant și a jignit presa de câte ori a avut ocazia. Ultima oară a făcut-o cu jurnaliștii de la Antena3.

 Jeni Stănciulescu