2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:59
No menu items!

Zdob și Zdub a încins restaurantul La Mia Musica. FOTOGALERIE

spot_img

Show-ul electrizant a avut loc cu „casa închisă”, în fața a peste 300 de persoane

La Mia Musica (8)

Restaurantul La Mia Musica, a organizat, vineri, 16 mai, o petrecere incendiară cu ocazia inaugurării terasei de vară, de pe Șoseaua Orhideelor nr. 1, lângă Podul Basarab.

Trupa Zdob și Zdub a electrizat cele peste 300 de persoane prezente la megaparty, chiar dacă vremea a fost potrivnică, spectacolul desfășurându-se cu „casa închisă”. Organizatorii s-au văzut, astfel, nevoiți să-i invite pe cei prezenți în interiorul restaurantului.

Show-ul a fost susținut de Zdob și Zdub, iar publicul a fost „încălzit” de trupa Hypnotique, care a dat startul unui maraton de dans ce a ținut până dimineață, la ora 6. Muzica și meniul variat, extrem de apreciat, i-a ținut astfel până în zori pe petrecăreți.

La Mia Musica a organizat în acea seară și o tombolă al cărei premiu a constat într-o sticlă de şampanie Moet. Extragerea a avut loc imediat după concertul Zdob și Zdub, iar câştigătorul a primit premiul pe loc.

Organizatorii promit în continuare evenimente de neuitat pe Terasa La Mia Musica și o vară incendiară cu multe show-uri surpriză.

Terasa La Mia Musica se întinde pe o suprafaţă de 350 mp și are o capacitate de aproximativ 200 de locuri. Facilitățile terasei cuprind o parcare spaţioasă, un bar de cocktail-uri cu show-uri de flair, cuptor cu lemne pentru pizza, ecran led cu dimensiunea 4×3 metri şi o scenă în aer liber pentru concerte live.

La Mia Musica – un restaurant cu seri de muzică live şi nu numai – este stilat cât să te simţi seducător, confortabil cât să ai succes la întâlnirile de afaceri şi plăcut surprinzător cât să te simţi deosebit. În Bucureştiul viu şi mereu în căutare de nou şi de „altfel”, La Mia Musica Ristorante este acel loc al capriciilor de gust şi sunet în care ai de ales între seri de jazz, de cafe concert, blues sau rock, deseori asortate cu concerte live, cu grijă alese pentru clienţi pretenţioşi.

Gustul timpului petrecut aici este oferit de Chef Liberti Vincenzo!

Olimpia Diaconiuc