2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:08
No menu items!

Zborul MH370: Un robot submarin va fi folosit pentru găsirea aparatului dispărut

spot_img

Bluefin-21 malaysia

Echipele de căutare a avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu o lună, vor extinde operațiunile de căutare spre adâncurile Oceanului Indian prin trimiterea unui vehicul submarin, relatează AFP.

Fostul șef al armatei australiene Angus Houston, care coordonează operațiunile de căutare în largul coastei vestice a Australiei, și-a exprimat pesimismul legat de găsirea la suprafața apei a unor resturi din aparatul de zbor dispărut în urmă cu o lună.

Semnalele acustice emise de pe fundul oceanului și detectate la finalul săptămânii trecute de nava australiană Ocean Shield sunt cea mai bună pistă în prezent, conform coordonatorului operațiunilor de căutare.

Aceste semnale sunt „compatibile” cu ultrasunetele emise de cutiile negre, au indicat luni autoritățile australiene.

Vehiculul submarin autonom Bluefin-21 va fi trimis pe fundul oceanului pentru găsirea epavei, autoritățile sperând că vor recepționa semnale noi pentru a acoperi mai bine zona căutărilor.

„Trebuie să continuăm detectarea semnalelor timp de mai multe zile, până când vom fi siguri că bateriile sunt epuizate și că nu se mai poate capta nimic”, a declarat coordonatorul operațiunilor de căutare. „Avem nevoie de o transmisie suplimentară ca să putem defini mai bine zona de căutare”, a adăugat el.

Bluefin-21 este un vehicul submarin de forma unei torpile, cu o lungime de 4,93 m și echipat cu un sonar. Are o greutate de 750 de kg și o autonomie de acțiune sub apă de 20 de ore, dar nu poate opera decât până la 4.500 de metri sub apă.

Acest robot este folosit pentru cercetările pe fundul oceanelor, pentru recuperări de epave, în arheologia marină și oceanografie, precum și pentru detectarea minelor subacvatice.

C.A.