6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:25
No menu items!

Zborul MH370: Autoritățile anunță reluarea căutărilor

spot_img

Orice contact cu cabina piloților a încetat după aproape o oră de zbor și nicio urmă fizică a aparatului nu a fost găsită între timp

malaysia semnale acustice

La aproape șapte luni după misterioasa dispariție a zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines, căutările submarine au fost reluate luni în Oceanul Indian unde s-ar fi prăbușit avionul, au anunțat autoritățile australiene, citate de AFP.

O navă specializată, închiriată de Malaezia a început să sondeze fundul oceanului pentru a încerca să localizeze epava avionului Boeing 777-200, dispărut pe 8 martie, la puțin timp după decolarea de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, cu 239 de persoane la bord.

Nava GO Phoenix, care a îmbarcat materiale și experți puși la dispoziție de Phoenix International, a sosit în zona de căutare din sudul Oceanului Indian și a început operațiunile de explorare submarină

Biroul australian pentru securitatea transporturilor (ATSB)

GO Phoenix și Fugro Discovery — închiriată de Australia — vor scufunda la 5.000 sau 6.000 de metri puternice sonare programate să detecteze părțile voluminoase ale epavei avionului, cum ar fi motoarele, trenul de aterizare și fuselajul.

Orice contact cu cabina piloților a încetat după aproape o oră de zbor și nicio urmă fizică a aparatului nu a fost găsită între timp. Cu toate acestea, sistemele sale de comunicații s-au conectat în mai multe rânduri la sateliți, fapt ce a permis reconstituirea traiectoriei presupuse până la probabila prăbușire în mare în sudul Oceanului Indian, în largul coastelor de vest ale Australiei.

Dintre cei 239 de pasageri și membri ai echipajului, 153 erau chinezi, reamintește AFP.

C.A.