4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:58
No menu items!

Zborul MH17: Au fost identificate 127 de victime

spot_img

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, pe 17 iulie

malaysia-airlines

Experții olandezi în medicină legală au identificat în total 127 de victime ale prăbușirii zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines și au comunicat familiilor 20 de nume noi, a anunțat joi postul olandez de televiziune NOS, citat de AFP.

Printre cele 20 de noi victime identificate se află 15 olandezi. Naționalitatea celorlalte victime nu a fost comunicată, a precizat canalul național de televiziune pe site-ul său.

Căutarea resturilor victimelor la locul catastrofei aviatice, în estul Ucrainei, desfășurată de echipe de anchetatori olandezi, australieni și malaezieni, a fost suspendată în urmă cu o săptămână din cauza luptelor dintre forțele ucrainene și separatiștii proruși.

Guvernul de la Haga și-a exprimat speranța că echipele de anchetatori se vor putea întoarce la locul prăbușirii avionului imediat ce situația se va ameliora.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur a fost doborât cel mai probabil de o rachetă, pe 17 iulie, în timp ce survola estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord, dintre care 193 de cetățeni olandezi.

C.A.