-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:58
No menu items!

Zbor de coșmar: au făcut 11 ore în loc de 3 și tot nu au ajuns la destinație

spot_img

Un zbor de trei ore s-a transformat într-un calvar de 11 ore pentru pasagerii unui zbor. Pasagerii nici nu au ajuns la destinație, aceștia întorcându-se fix în locul din care au plecat.

În mod normal un zbor de la Manila la Fukuoka ar fi durat 3 ore. Însă, 125 de pasageri au fost nevoiți să suporte, luni, o călătorie dus-întors de 11 ore, după o serie de neplăceri, potrivit cotidianului japonez The Mainichi.

Flightradar24 arată că zborul a decolat din Manila în jurul orei locale 15:15. Avionul urma să aterizeze după aproximativ trei ore mai târziu la Fukuoka.

Din cauza spațiului aerian care era aglomerat, piloților li s-a spus să ocolească aeroportul și să încerce apoi aterizarea. Din cauza îngrijorărilor legate de terminarea combustibilului, zborul a fost însă deviat pe un aeroport din Kitakyushu, un oraș aflat la aproximativ 37 de mile distanță.

Avionul s-a învârtit deasupra Fukuoka mai mult timp înainte de a fi deviat spre aeroportul Kitakyushu, unde a aterizat în jurul orei locale 20.30.

Cu toate acestea, pasagerii nu au putut debarca la Kitakyushu din cauza unor probleme legate de procedurile vamale.

La scurt timp după aceea, piloții și-au dat seama că nu se vor putea întoarce la Fukuoka la timp, deoarece aeroportul de acolo se închidea la ora 22.00. Astfel, avionul a ajuns să părăsească aeroportul Kitakyushu în acea seară, cu destinația Manila.  Până la acel moment toate persoanele din avion, atât echipajul cât și pasagerii se aflau blocați la bordul aeronavei de 8 ore.

Zborul a ajuns pe Aeroportul Internațional Ninoy Aquino din Manila aproximativ trei ore mai târziu.

Într-o declarație pentru Insider, Cebu Pacific Air a confirmat că zborul 5J 922 a fost nevoit să se întoarcă la Manila după ce a fost deviat spre Kitakyushu luni seara.

Când pasagerii au ajuns înapoi în Manila, transportatorul le-a oferit cazare la hotel, mese și un voucher pentru o călătorie dus-întors către orice destinație internațională pe distanțe scurte.

Amalia Capră