-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:36
No menu items!

VREMEA în septembrie. Zonele din România unde vor fi și 34 de grade Celsius

spot_img

Prima lună de toamnă aduce temperaturi de peste 30 de grade Celsius, în special în sudul şi vestul ţării.

„Centrul European de Prognoză a emis o tendinţă de abatere a temperaturii medii a aerului şi a cantităţilor medii de precipitaţii faţă de mediile multianuale. Din acele date, tendinţa ar fi ca, în luna septembrie, temperatura medie lunară a aerului să aibă valori mai ridicate decât media multianuală, în special în sud-est, sudul şi vestul ţării. Catităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare, exceptând zonele nordice şi centrale, unde local vor fi apropiate de norma climatologică. Pentru România, media multianuală, adică medierea temperaturilor din timpul nopţii cu cele din timpul zilei este de 14,8 grade C, iar cantitatea medie de precipitaţii, la nivel naţional este de 55 de litri pe metrul pătrat”, a declarat meteorologul Adrian Boeriu, citată de Mediafax.

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă pentru începutul lunii septembrie temperaturi de până la 33-34 de grade C şi vreme frumoasă în cea mai mare parte a ţării.

„Pentru data de 1 septembrie vom avea o vreme călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării, cer mai mult senin, iar temperaturile maxime vor oscila între 24 şi 33 de grade C. Pentru ziua de 2 septembie, vom avea o vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării, cu maxime între 27 şi 34 de grade C. Va fi un oarecare grad al instabilităţii ridicate a vremii în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, unde local, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În rest, se va menţine aceeaşi vreme frumoasă cu cer variabil înspre senin. Pentru 3 septembrie, se va menţine vremea călduroasă în estul şi sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil, iar în restul ţării, ne aşteptăm la averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât ziua precedentă”, a explicat meteorologul.

Pentru intervalul 4-7 septembrie va fi o tentinţă, la nivelul întregii ţări, către temperaturi, în general, sub mediile climatologice ale acestei perioade.

La mare va fi o vreme frumoasă, cer mai mult senin, temperatura aerului va fi între 27 şi 29 de grade C, iar în apă mării între 22 şi 24 de grade C, fără şanse de ploaie.

R.D.