4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:34
No menu items!

Vremea se schimbă radical de mâine. Avertismentul meteorologilor

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, duminică, temperaturile vor scădea semnificativ în toată ţara, vremea devenind mult mai rece, după o perioadă neobişnuit de caldă pentru mijlocul toamnei. Pe 3 noiembrie se vor înregistra maxime între 7 şi 13 grade Celsius şi minime între -5 şi 3 grade.

Dacă în cursul zilei de sâmbătă ne vom bucura încă de temperaturi blânde, mai ales în Capitală, dar şi în alte regiuni din ţară, cu maxime de până la 22 de grade, duminică, vremea se va răci brusc, iar maximele nu vor depăşi 13 grade şi minimele vor coborî până la -5 grade.

Sâmbătă, în nordul, centrul şi nord-estul ţării, valorile termice vor scădea faţă de intervalul anterior şi se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce în celelalte regiuni nu vor avea variaţii semnificative şi vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod normal, mai ales în sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea în cea sudică. Va ploua slab, în prima parte a intervalului pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi izolat în Crişana, apoi pe spaţii mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei.

Pe crestele montane, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70…90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între -4 şi 7 grade. Mai ales dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte faţă de ziua precedentă în regiunile extracarpatice şi se vor situa în general în jurul normelor perioadei, iar în restul teritoriului nu vor fi variaţii semnificative, însă dimineaţa şi noaptea vremea va fi rece în majoritatea zonelor. Spre seară şi noaptea, este psobil să plouă slab nordul Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. În Carpaţii de Curbură, dar local şi temporar şi în estul şi în sud-vestul teritoriului va bate vântul. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă. La Bucureşti, luni se va încălzi şi va fi senin, însă dimineaţa şi noaptea va fi relativ rece. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar minima de 2…4 grade, uşor mai coborâtă în zona periurbană.

Marţi, temperaturile vor scădea treptat, astfel că vremea va deveni rece în estul ţării şi va fi apropiată de normal în rest, iar noaptea va fi rece în toată ţara. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări ziua în zonele montane, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări locale în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -5 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă. Şi în Capitală va fi mai rece faţă de ziua anterioară, cu maxima de 10…12 grade şi minima de -1…1 grad, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Începând de miercuri şi până la sfârşitul săptămânii voitoare, valorile termice vor creşte uşor şi se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie. Nu vor fi precipitaţii, dar în orele dimineţilor, pe arii restrânse, va fi ceaţă. La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice îndeosebi cele diurne vor fi în creştere uşoară de la o zi la alta, se mai arată în prognoza meteorologică pentru şapte zile.

R. Dan