-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:30
No menu items!

Vremea se răcește luni și marți

spot_img

Luni, în estul şi în sudul ţării, dar şi în depresiunile din centru, înnorările vor persista, în zonele montane şi submontane local vor fi ninsori slabe, iar în cele joase izolat se vor semnala ceaţă, burniţe şi fulguieli

iarna

În aceste condiţii, regimul termic va fi modest, cu valori sub mediile climatologice ale datei.

ÎN ŢARĂ

Luni, în restul teritoriului, vremea se va menţine predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii februarie, iar cerul va fi variabil la senin. Noaptea, cerul se va degaja în aproape toate zonele, astfel încât doar izolat va mai fulgui în Oltenia, însă vremea va deveni rece, geroasă în regiunile nordice, nord-estice şi centrale. Vântul va avea intensificări la munte şi temporar în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi sudul Banatului, iar noaptea şi în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3…-1 grad în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 9…10 grade în dealurile din Banat şi Crişana; minimele termice se vor încadra între -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -2…-1 grad în dealurile Banatului.

Marţi, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa şi noaptea în centru, nord şi nord-est şi izolat în rest. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în prima parte a zilei în Oltenia şi estul Dobrogei, unde izolat va mai fulgui. Vântul va avea intensificări la munte şi local în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, iar la începutul intervalului şi în sudul Banatului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade, iar cele minime se vor încadra între -14 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -23 de grade în cele din estul Transilvaniei. Îndeosebi spre sfârşitul nopţii, în zonele joase, izolat se va semnala ceaţă.

În București, luni, pe parcursul zilei înnorările vor persista, trecător vor fi burniţe sau fulguieli, iar în orele dimineţii se menţin condiţiile de ceaţă. Noaptea, treptat norii se vor disipa. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -6…-5 grade.