4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:23
No menu items!

Vremea se răcește în toată țara. Unde va ploua și care vor fi temperaturile maxime

spot_img

ploi abundente

Vremea se va răci în toată ţara şi va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua în est, local în centru şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat va cădea grindină.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în Moldova şi la munte cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 -25 litri/metru pătrat. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul ţării şi, trecător, în timpul averselor, în est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade Celsius în Dealurile de Vest şi 17 grade C în Lunca Dunării, iar cele minime între minus 2 şi 8 grade C.

BUCUREŞTI

Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 15 – 16 grade C, iar cea minimă de 3- 5 grade C.

MIERCURI

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale în ultima decadă a lunii martie. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua local în nord, centru şi est şi izolat în rest, iar pe crestele înalte de munte vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade C în nordul Moldovei şi 18 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între minus 1 şi 8 grade C.

R.D.