-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:21
No menu items!

VREMEA SE RĂCEŞTE accentuat şi va ploua în aproape toată ţara. AVERTIZAREA meteorologilor

spot_img

Cod Galben de ploi în opt judeţe din Moldova, din această seară până vineri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o informare meteo de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată, valabilă începând de miercuri de la ora 18.00 până vineri la ora 21.00. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri/metrul pătrat, în 24 de ore. Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 9 aprilie şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.

R.D.