-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:14
No menu items!

Vremea rea revine. Cod portocaliu de ninsori și ploi abundente. HARTA zonelor afectate

spot_img

Meteorologii au emis marţi o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente pentru judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi pentru zona montană a judeţului Dâmboviţa, valabilă până miercuri seară. În plus, o avertizare Cod galben pentru acelaşi interval vizează nordul Olteniei, local, Muntenia, precum şi sud-vestul Moldovei. ANM a prelungit până joi la prânz informarea referitoare la precipitaţii moderate cantitativ, polei, intensificări ale vântului.

Potrivit anunţului ANM, în intervalul 10 ianuarie, ora 10.00 – 12 ianuarie, ora 10.00, sunt anunţate precipitaţii moderate cantitativ, polei, intensificări ale vântului, informarea iniţială fiind valabilă până miercuri la 18.

„În intervalul menţionat vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început în vestul, centrul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice şi sud-estice. Local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpaţii Occidentali, estul Transilvaniei şi Moldova şi predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h”, indică datele ANM.

De asemenea, a fost emisă o avertizare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului la munte, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 16.00 – 11 ianuarie, ora 22.00.

„În intervalul menţionat în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum şi în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marţi spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, anunţă meteorologii.

O avertizare Cod portocaliu, valabilă de marţi de la ora 18.00, până miercuri la ora 22.00, anunţă precipitaţii abundente în mai multe judeţe.

„În judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa vor fi precipitaţii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantităţi de precipitaţii în general de peste 50…60 l/mp. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă”, transmit meteorologii.