Vremea se va menţine relativ răcoroasă, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil şi vor fi ploi de scurtă durată, pe arii restrânse în zona de munte şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi la munte.
Temperaturile maxime vor avea valori de la 19 grade în estul Transilvaniei până la 27 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 7 şi 15 grade.
La București
Vremea va fi răcoroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.
În țară
Valorile termice se vor menţine uşor mai coborâte decât cele normale pentru începutul lunii septembrie, mai ales dimineaţa şi noaptea.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice şi nord-vestice unde, mai ales după-amiaza şi noaptea, local va ploua.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade.
A.V.