Meteorologii anunță temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului, cu valori minime de până la -2 grade.
Vineri, valorile termice vor scădea accentuat în majoritatea regiunilor, iar temperaturile maxime vor fi de la 12-14 grade în Maramureş, în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei până la 24-25 de grade în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei.
Vor fi înnorări temporare în sud-vest, unde va ploua slab.
Temperaturile minime se vor încadra între 2 şi 12 grade, mai coborâte, spre -2 grade, în zonele depresionare.
În Bucureşti, vremea va deveni răcoroasă, iar maxima va fi de 19-20 de grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 9-10 grade.
A.V.