-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:25
No menu items!

Vremea devine instabilă – ploi și vijelii

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie a transmis, luni, o avertizare de instabilitatea atmosferică pentru aproape toată țara, începând de marți.

Potrivit informării, cerul se va înnora, mai ales după-amiaza şi noaptea, când se vor produce descărcări electrice, iar vântul se va intensifica luând temporar aspect de vijelie.

În ţară, va cădea grindină pe spaţii restrânse, iar ploile vor avea şi caracter torenţial. În Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona montană cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, mai ales în zona Carpaţilor Orientali, 50…70 l/mp. Temperaturile maxime, în scădere îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, se vor încadra între 16 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade.

În Bucureşti, vremea va deveni de asemenea instabilă. Treptat înnorările se vor accentua, iar în a doua parte a zilei de marți şi noaptea se vor semnala averse, ce pot avea caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade.

Olimpia Diaconiuc