1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:49
No menu items!

Vreme oscilantă în perioada 18-31 octombrie. Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni

spot_img

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni, perioada 18-31 octombrie este unul oscilant conform datelor publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vor fi perioade în care valorile maxime vor creşte până la 22 de grade Celsius, dar şi episoade de răcire accentuată, cu nopţi în care temperaturile vor scădea sub 4 – 5 grade, şi chiar sub zero grade în zona montană.

Precipitaţii sunt anunţate în special spre finalul acestei luni.

În Banat, intervalul va debuta cu valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a maximelor de 16 grade şi minime de 4 – 6 grade, apoi vremea se va încălzi, urmând să devină caldă în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie, când se vor atinge maxime de 20 – 22 de grade şi minime de 8 – 10 grade.

În a doua săptămână, vor fi temperaturi uşor mai ridicate, la o medie a valorilor maxime de 15 – 16 grade şi minime ce se vor situa în jurul valorii de 6 grade.

În regiunea Crişanei, vremea va fi normală sub aspect termic în primele două zile ale intervalului, când media regională a maximelor va fi de 16 grade, iar a celor minime se va situa în jurul a 5 grade.

În ultima săptămână de octombrie nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturii, dar tendinţa va fi de încălzire uşoară până la valori uşor peste normalul perioadei, respectiv o medie regională a maximelor de 16 grade şi de 6 grade pentru minimele nocturne.

Vor fi ploi în 22 şi 23 octombrie, iar cu o probabilitate în creştere şi după data de 27 octombrie.

În Transilvania, după două zile în care valorile termice diurne vor fi în medie de 13 grade, vremea se va încălzi semnificativ, devenind caldă pentru această perioadă cu maxime de 18 – 20 de grade.

În 23 şi 24 octombrie se va consemna o scădere a temperaturii aerului, la maxime de 10 – 12 grade, iar pentru a doua săptămână sunt aşteptate valori uşor mai ridicate, la o medie de 12 – 14 grade.

Pe parcursul celor două săptămâni, temperaturile minime vor fi, în medie de 2 – 4 grade, cu valori mai ridicate în 23 octombrie, când se vor atinge 5 – 7 grade, dar şi mai scăzute la începutul săptămânii viitoare, la o medie regională în jur de zero grade.

Se vor semnala ploi locale în 22 şi 23 octombrie, iar cu o probabilitate în creştere şi spre finalul lunii.

În Maramureş, în debutul perioadei, nu vor fi variaţii termice faţă de zilele anterioare, însă în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie, vremea va intra într-un proces de încălzire ce se va resimţi atât la maxime, ce vor atinge o medie de 18 grade, cât şi la minime care vor ajunge până în jur de 8 grade mai ridicate decât cele climatologic specifice pentru această perioadă.

Pentru ultima săptămână de octombrie sunt estimate valori uşor peste normalul perioadei, respectiv o medie regională a maximelor ce va urca la 14 grade şi minime în general pozitive, la o medie de 3 – 5 grade.

În Moldova, în debutul perioadei, nu vor fi variaţii termice faţă de zilele anterioare, însă în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie, vremea va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime la nivelul regiunii, în general de 20 – 23 de grade şi minime nocturne care vor ajunge la 7 – 9 grade.

Vremea se va răci în perioada 24 – 26 octombrie, astfel că se va ajunge la o medie a maximelor de 12 grade şi de 2 – 3 grade pentru minime.

Pentru finalul lunii octombrie sunt estimate valori termice uşor mai ridicate, maxime în medie de 14 – 15 grade şi minime de 4 – 6 grade.

În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime la nivelul regiunii de 15 – 16 grade şi minime în general de 7 – 8 grade.

Vremea va deveni caldă în perioada 21 – 23 octombrie, când sunt estimate maxime de 18 – 20 de grade şi minime de 8 – 11 grade.

La finalul lunii octombrie nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturii, totuşi tendinţa va fi de încălzire uşoară până la o medie regională a maximelor de 15 – 16 grade şi de 7 – 8 grade pentru minimele nocturne.

În Muntenia, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară şi treptată în prima săptămână, astfel de la valori medii ale maximelor de 16 grade se va ajunge la 20 – 22 de grade în zilele de 21 şi 22 octombrie.

Spre finalul săptămânii se va răci, până la o medie regională a temperaturilor maxime de 12 – 13 grade, apoi se va încălzi uşor, astfel încât în perioada 27 – 31 octombrie media valorilor diurne va tinde spre 16 – 17 grade.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, media valorilor maxime va fi de 17 – 18 grade, urmând să crească la 20 de grade în 22 octombrie când vremea va deveni caldă.

Ulterior se va răci treptat, astfel în zilele de 24, 25 şi 26 octombrie media temperaturilor maximelor va fi de numai 12 – 13 grade, iar pentru finalul lunii octombrie sunt estimate maxime în jur de 16 grade.

La munte, după două zile în care valorile termice diurne vor fi în medie de 6 – 7 grade, vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime pentru întreaga zona montană va atinge 12 grade.

Răcirea estimată pentru 23 şi 24 octombrie va însemna o scădere a temperaturii aerului, la maxime de 3 – 4 grade, iar pentru a doua săptămână sunt aşteptate valori uşor mai ridicate, la o medie de 6 – 8 grade.