6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:27
No menu items!

Vrancea: Focuri de armă pentru prinderea unui şofer băut, care a avariat o autospecială de Poliţie

spot_img

masina-politie

Poliţiştii din Focşani au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru prinderea unui şofer băut, care a făcut scandal într-un bar, apoi a avariat autospeciala de Poliţie, după care s-a blocat în mașina sa şi a refuzat să coboare, fiind scos pe geam de oamenii legii.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea au precizat, marți, într-un comunicat de presă, că polițiștii au fost solicitaţi să intervină, luni seară, pentru prinderea unui şofer de 26 de ani, din Focşani, care, băut fiind, a făcut scandal într-un bar, apoi a plecat cu maşina pe străzile din municipiu.

Poliţiştii au încercat să-l oprească pe şofer de mai multe ori, trăgând două focuri de armă, însă tânărul a lovit autospeciala de Poliţie.

În cele din urmă, după o urmărire de mai mulţi kilometri, tânărul de 26 de ani a oprit autoturismul, blocându-se însă în interiorul acestuia şi refuzând să coboare. Astfel, politiştii au fost nevoiţi să spargă geamul maşinii pentru a-l scoate pe şofer.

Poliţiştii focşăneni au încercat să oprească pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate un autoturism marca Audi, avȃnd semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare în funcţiune. Şoferul nu s-a supus măsurilor şi a continuat deplasarea, avariind intenţionat autospeciala de Poliţie. Şoferul şi-a continuat deplasarea, nu s-a supus somaţiilor legale şi a lovit din nou intenţionat autospeciala de Poliţie pentru a-şi asigura scăparea. Autoturismul în cauză a fost urmărit pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, iar la ieşire din municipiul Focşani spre comuna Vânători a încercat să intre în curtea unui imobil care nu era prevăzut cu gard şi s-a oprit. Şoferul a închis autoturismul în timp ce se afla în interiorul acestuia, refuzând să se supună somaţiilor poliţiştilor. După examinarea autoturismului, tânărul a fost scos prin spargerea geamului lateral, a fost imobilizat şi deoarece prezenta halenă alcoolică a fost dus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice.

Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea

comunicat de presă

Şoferul a refuzat testarea şi recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Acesta este cercetat de poliţişti pentru distrugere şi refuz de recoltare probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

R.D.