-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:17
No menu items!

Vouchere de vacanță de 5.100 de lei pentru bugetari

spot_img

Noile vouchere, suportate integral de instituțiile publice, regiile și companiile de stat vor înlocui primele de vacanță și bilete de odihnă

vacanta_

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale să poată acorda angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie (maximum 5.100 de lei, în condițiile în care în acest moment salariul minim brut pe economie este de 850 de lein.r.), cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Practic, luni, deputaţii au adoptat cu 215 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 100 abţineri un proiect de lege în acest sens care modifică o ordonanţă din 2009.

Aceste vouchere de vacanţă se vor emite doar online şi vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor se va face în unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agenţii nu va putea depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.

Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanţă nu va mai primi prime de vacanţă sau bilete de odihnă.

Acordarea acestor vouchere de vacanţă aduce o serie de beneficii atât salariaţilor, angajatorilor cât şi turismului. Turiştii români vor beneficia de servicii turistice pe teritoriul României ceea ce duce la creşterea locurilor de muncă, locurilor de cazare şi a investiţiilor în turism.

Florin Jianu
ministru pentru IMM și turism

R.D.