-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:36
No menu items!

Vouchere de vacanță, suportate de la buget, pentru toți angajații din sectorul privat

spot_img

Potrivit unui proiect legislativ inițiat de partidele din actuala coaliție de guvernământ, acordarea de vouchere de vacanță, în sumă de 1.450 lei anual, angajaților cu contract individual de muncă va fi suportată de la bugetul de stat și pentru cei circa 4,2 milioane de angajați din sectorul privat.

Efortul bugetar calculat pentru acordarea de vouchere de vacanță salariaților din sectorul privat este de aproximativ 6,09 miliarde lei, dar inițiatorii arată că 60% – 65% din fondurile alocate se vor întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit, scrie profit.ro.

În prezent, legislația prevede că pe lângă instituțiile publice care acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, și ceilalți angajatori, din mediul privat, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda vouchere de vacanță.

Asta înseamnă că acordarea voucherelor în mediul privat este opțională, la discreția angajatorului, care le suportă integral.

Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță de către angajatorii privați reprezintă contravaloarea a maximum 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.

Aprobarea unui act normativ în favoarea acordării voucherelor de vacanță și salariaților din sectorul privat va avea un impact pozitiv asupra acestora, inclusiv prin reducerea (indirectă) a fiscalității muncii, potrivit reprezentanților puterii. De asemenea, va duce și la creșterea ponderii turismului în PIB peste media europeană și la revitalizarea industriilor conexe, toate acestea contribuind la o creștere semnificativă a produsului intern brut al României.

Proiectul prevede ca începând cu data de 1 ianuarie 2024, pe lângă instituțiile publice, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 Iei pentru fiecare salariat.

Pentru a intra în vigoare, proiectul, al cărei termen de aplicare este prevăzut drept 1 ianuarie 2024, trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.

                                                                                                                    Adina Silav