-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:31
No menu items!

Vot în Parlament pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Vor fi gata în mai puțin de 10 ani

spot_img

Deputaţii au adoptat, marți, proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. Potrivit ministrului Energiei, cele două unități vor intra în funcțiune în mai puțin de zece ani, iar centrala de la Cernavodă va ajunge să furnizeze peste 35% din energia țării.

„Scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord”, se arată în expunerea de motive a legii.

Potrivit unui amendament, „statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acţionar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA („Transelectrica”), dar şi în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect”. Fiecare parte îşi va suporta propriile costuri şi cheltuieli survenite în legătură cu elaborarea, imprimarea şi negocierea acestui acord.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.

Unitățile 3 și 4 vor fi gata în mai puțin de 10 ani

Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă vor fi funcționale în mai puțin de zece ani.

„Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Acesta precizează că, prin realizarea proiectului, esențial pentru securitatea și independența energetică a României, va fi dublată contribuția energiei nucleare în sistemul energetic de la aproximativ 20% la 36%, vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear, se va dezvolta lanțul de furnizori, va fi facilitat accesul la împrumuturi și sprijin financiar, vor spori veniturile la bugetele locale din zona de dezvoltare a proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, precum și la bugetul de stat, ca urmare a investițiilor și înființării de noi întreprinderi în activități de cercetare și inovare în zonă/regiune. De asemenea, prin realizarea acestor investiții, se va asigura accesul la energie electrică și termică a consumatorilor, protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice.

                                                                                                                    Adina Silav