Varujan Vosganian scrie pe blogul său că a avut un schimb de mesaje cu Crin Antonescu în urma declarației liderului PNL potrivit căreia „într-o proporţie de 99%” va face parte din viitorul guvern. Vosganian a precizat că această din urma discuţie a adăugat „acel 1%” care lipsea pentru un scor perfect. Vineri, 23 noiembrie 2012, în timpul unei întruniri publice ce a avut loc în Aula Bibliotecii Universitare din Iaşi, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că prezenţa mea în viitorul Guvern, la propunerea sa, este previzibilă într-o proporţie de 99%. „În legătură cu speculaţiile apărute în presă privind acest procent – care, altminteri are aspiraţia sa către perfecţiune, precum cubul ciobit din poemul lui Nichita Stănescu – precizez că, scurt timp după aceea, între mine şi Crin Antonescu a avut loc un schimb de mesaje prin care i-am mulţumit pentru cuvintele spuse la adresa mea, ceea ce a adăugat acel 1% care lipsea”, a adăugat Vosganian. D.M.