6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:36
No menu items!

Volvo lansează S90 / FOTO

spot_img

Volvo va introduce anul viitor noul Sedan S90 pentru a înlocui modelul S80, pe măsură ce firma suedeză îşi intensifică eforturile pentru a atrage o parte dintre clienţii rivalilor BMW, Mercedes-Benz și Audi.

Cu noul S90, Volvo se bazează pe designul și fiabilitatea suedeză pentru a oferi o alternativă la Seria 5 BMW, Mercedes-Benz E class si Audi A6, în condiţiile în care modelul S80 a eşuat în a deveni un competitor serios.

Volvo a vândut anul trecut aproximativ 12.500 de unități aparţinând modelului S80, în timp ce BMW a livrat mai mult de 373.000 de maşini Seria 5.

După introducerea SUV-ului XC90 în acest an, sedanul S90 este următorul pas în strategia Volvo de a-şi creşte vânzările anuale cu până la 800.000 de vehicule până în 2020.

Producătorul suedez se aşteaptă ca cel puţin 80% din cumpărătorii sedanului să fie cei care achiziţionează pentru prima dată un automobil marca Volvo, un procent dublu faţă de XC90.

S90 va fi testul suprem. Dintre toate maşinile pe care le vom lansa în următorii patru ani, din punctul meu de vedere, S90 va constitui cea mai mare provocare”, a declarat directorul de vânzări de la Volvo, Alain Visser.

În august 2010, conglomeratul chinez Zhejiang Geely Holding a cumpărat Volvo Cars de la grupul american Ford Motor Company pentru aproximativ 1,3 miliarde de euro. Cu toate acestea, după un program de investiţii în valoare de 11 miliarde de dolari, Volvo Cars a ajuns la o marjă de profit de 2,2% în prima jumătate a anului 2015, comparativ cu 8,9% în cazul BMW.

Noul S90 va fi prezentat la Salonul auto de la Detroit, în luna ianuarie 2016, şi va fi urmat de o versiune wagon V90. Compania suedeză a decis însă să nu participe la Salonul auto de la Frankfurt, care îşi deschide porţile săptămâna viitoare, pentru a utiliza la maximum bugetul său de marketing.

Pentru Volvo, un stand la Salonul de la Frankfurt ar fi însemnat “să cheltuie milioane de euro pentru a arăta că Audi, BMW şi Mercedes sunt mai mari ca noi”, conchide Visser.

Dimensiunile sunt mult mai premium decat cele ale actualului S80. Interiorul este următorul pas de la XC90, dar cu un nivel mai ridicat de calitate. L-am recrutat Robin Page de Bentley pentru a regândi designul interior. Oamenii vor spune că este foarte diferit și distinctiv, comparativ cu germanii. S90 va beneficia de MMI infotainment, care va fi ușor de utilizat, motoare Drive-E și linii curate scandinave care arată uimitor.

Alain Visser
director de vânzări, Volvo

Motoarele Drive-e sunt motoare cu 4 cilindri care alimentează și gama gama XC90. Vârf de gamă va fi plug-in hybridul T8 de 400CP.