16.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024 - 14:15
No menu items!

Volum cu poezii pentru Ceaușescu, scos la licitație cu 29.000 €

spot_img

Volum cu poezii pentru Ceaușescu, scos la licitație cu 29.000 €

Casa de licitații Artmark va scoate la vânzare volumul omagial unicat care reunește poeziile manuscris dedicate lui Nicolae Ceaușescu cu prilejul alegerii în funcția de Președinte al RSR.

Volumul aparține unui lot de artă plastică și obiecte foarte rare de colecție, majoritatea dintre acestea aparținând scriitorului și omului politic George Macovescu, ministru de Externe, între 1972 și 1978, și președinte al Uniunii Scriitorilor, între 1978 și 1982.

Noul sezon de licitații de artă începe de 21-22 septembrie, potrivit unui comunicat al Artmark, care prezintă istoria acestui volum.

La apelul lui Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România și coordonator al volumului omagial ”Floarea darurilor”, au răspuns 262 de poeți români, maghiari, germani și evrei, poeziile fiind redactate în manuscris între aprilie și august 1974.

Cartea omagială i-a fost oferită noului Președinte al RSR în data de 23 august 1974.

”Documentul reprezintă o mărturie a istoriei compromisului – strategie de supraviețuire sau de afirmare ca artist în perioada comunistă, adulație, frică sau îndoctrinare. Toți cei 262 de poeți – atât poeți pe care istoria literaturii nu i-a reținut, cât și poeți studiați astăzi în manualele școlare – sunt ordonați conform criteriului alphabetic”, se arată în comunicat.

Pe prima pagină, se află un element plastic de excepție – portretul lui Nicolae Ceaușescu, realizat de pictorul Corneliu Baba, cunoscut pentru dizidențele sale artistice ulterioare.

La crearea volumului, au contribuit Fabrica de Hârtie Letea din Bacău, Întreprinderea textilă 13 Decembrie din Timișoara, Combinatul Fondului Plastic din București și Combinatul Poligrafic Casa Scânteii.

Artmark a raportat o valoare vânzărilor prin licitații în 2012 de 11,9 milioane de euro. Piața licitațiilor de artă din România a fost evaluată la o valoare totală de 14,6 milioane de euro.

Vlad Bârleanu