1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:37
No menu items!

Volkswagen și BMW, amendate cu 875 de milioane de euro de CE pentru emisiile poluante. Daimler scapă

spot_img

Comisia Europeană a amendat producătorii auto Volkswagen și BMW cu 875 de milioane de euro pentru că au încălcat legislația europeană antitrust în privința reducerii emisiilor poluante. Un alt producător, Daimler, nu a fost amendat, pentru că este cel care a dezvăluit totul.

Cazul, separat de așa-numitul scandal „Dieselgate” în legătură cu software-ul conceput pentru a înșela testele privind emisiile vehiculelor, creează un precedent prin extinderea aplicării legislației europene din domeniul concurenței la discuțiile la nivel tehnic între jucătorii din industrie.
 

În acest caz, discuțiile purtate în urmă cu un deceniu s-au axat pe standardele de proiectare pentru AdBlue, un aditiv folosit pentru curățarea oxidului de azot din gazele de eșapament produse de mașinile cu motor diesel.

Potrivit Comisiei Europene, Volkswagen, BMW şi Daimler „s-au întâlnit în mod frecvent în cadrul unor ședințe tehnice, pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei reducerii catalitice selective , care elimină emisiile nocive de oxid de azot din gazele de eşapament ale maşinilor cu motor diesel, prin injectarea aditivului cunoscut sub numele de AdBlue”, precizează comunicatul CE.

„În cursul acestor reuniuni, timp de peste cinci ani, producătorii de automobile au colaborat” cu scopul de a nu reduce emisiile mai mult decât prevăd reglementările, mai arată comisia.

Daimler, care a dezvăluit această înțelegere, a beneficiat de imunitate totală, evitând astfel o amendă de 727 de milioane de euro.